Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Justin Bieber, la un pas de sinucidere. De ce "nu-şi mai dorea să trăiască"

Justin Bieber a vorbit despre problemele sale din trecut.

Vedeta pop Justin Bieber a recurs la reţelele de socializare pentru a face dezvăluiri despre greşelile făcute, consumul de droguri şi despre senzaţia că, indiferent de succesul acumulat, "nu şi-a mai dorit să trăiască", relatează EFE.

Este ceea ce arată în lunga sa mărturisire pe Instagram mediatizatul star canadian, care a povestit cum s-a simţit depăşit de "trecutul său, de responsabilităţi, de emoţii, de problemele de familie, de bani şi de relaţiile sale".

Tânăra vedetă care s-a aflat în tratament împotriva depresiei, dă vina pentru aceste lucruri pe faptul că a devenit un star de la o vârstă precoce.

"Se depozitează o presiune şi o responsabilitate bolnăvicioase în mintea unui copil ale cărui emoţii şi capacitate de decizie încă nu s-au dezvoltat", scrie el, denunţând faptul că a crescut după divorţul părinţilor săi fără să aibă un cămin stabil.

Citește și
islanda
Obiectiv din Islanda, devastat din cauza lui Justin Bieber. Ce a făcut artistul

Bieber povesteşte cum la 19 ani a început să consume "droguri dure" şi cum a devenit un om insensibil şi fără respect faţă de femei şi cum s-a distanţat de toţi cei care îl apreciau.

"M-a costat mult să mă recuperez după aceste decizii cumplite, după relaţiile destrămate şi să-mi schimb obiceiurile greşite", spune el.

"Din fericire am fost binecuvântat cu oameni extraordinari, care mă iubesc, iar acum traversez una din etapele cele mai fericite ale vieţii mele", scrie interpretul cântecului 'Sorry', referitor la recenta sa căsătorie cu modelul Hailey Baldwin.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult