Horațiu Mălăele a revenit pe scenă după ce s-a vindecat de COVID. Spectacol cu distanțare la Târgu Jiu
Your browser doesn't support HTML5 video.
Atunci, artistul a primit vestea că este infectat cu doar câteva ore înainte de a urca pe scenă.
În urmă cu o lună, Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru erau aşteptaţi pe scenă, în parcul Coloanei Infinitului. N-au mai apucat să dea reprezentaţia, pentru că Horaţiu Mălăele a fost confirmat cu noul coronavirus.
Acum, după ce actorul a aflat că ultimul test e negativ, spectacolul s-a reluat. Scena s-a mutat în Sala Sporturilor, unde spectatorii au fost nevoiţi să stea la distanţă unii de alţii. Cei doi mari actori s-au tachinat permanent în timpul reprezentaţiei, spre încântarea publicului.
„Domnul acesta ridică mereu aceeaşi problemă, că de ce spectacolul pe care îl veţi urmări se numeşte Caramitru Mălăele, câte-n lună şi în stele, că de ce întâi Caramitru şi apoi Mălăele." Marcel Romanescu – primar Târgu Jiu: „Cei doi maeştri sunt cetăţeni de onoare ai municipiului Târgu Jiu şi vă daţi seama că au venit acasă, în afară de faptul că maestrul Horaţiu Mălăele provine din municipiul Târgu Jiu."
La începutul spectacolului, pe lângă artişti a urcat pe scenă şi o pisică.
Spectator: „Ne era dor de Mălăele şi ne era dor de spectacole de calitate."
Spectatoare: „Mi se pare genial, este extraordinar, un artist desăvârşit."
Spectator: „Din Petroşani am venit pentru spectacolul ăsta, l-am mai văzut acum 3 ani, dar e un privilegiu să îl revăd. A fost organizat în condiţiile astea excelente."
Adrian Naidin – artist: „Şi dacă au fost la distanţă mai mare oamenii, nu s-a simţit treaba asta, au participat toţi şi a fost un public foarte cald."
Cosmin Brehuța – directorul Teatrului Dramatic Elvira Godeanu: „A fost greu pentru că nu ştiam care va fi evoluţia şi cu ajutorul lui Dumnezeu lucrurile au intrat pe un făgaş normal. S-a depăşit situaţia critică şi iată ne putem bucura în această seară de un spectacol.”
În deschiderea spectacolului, Horaţiu Mălăele a aniversat şi 50 de ani de la prima sa expoziţie de grafică şi caricatura.
„Să iubiţi, să iubiţi şi să iubiţi, vă urez o viaţă lungă şi bună” a urat artistul publicului.