Globurile de Aur 2019. Marii favoriți la gala de duminică noapte
Your browser doesn't support HTML5 video.
Asociaţia Presei Străine de la Hollywood îşi va împărţi coroniţele duminică noaptea, la Los Angeles. Spre deosebire de Oscaruri, Globurile de Aur au trofee şi pentru producţiile de televiziune. Pe ultima sută de metri, cinefilii pariază de zor pe favoriţii fiecărei categorii.
Pelicula A star is born spera să-şi paveze drumul către Oscaruri cu unul sau mai multe Globuri de aur pentru cea mai bună dramă.
Dacă ne luăm după cotele de la pariuri, filmul regizat de Bradley Cooper este favoritul absolut. La fel, Lady Gaga - deţinătoarea rolului principal - este ca şi câştigătoare pentru interpretare.
La rândul lui, actorul-regizor Bradley Cooper porneşte cu cele mai bune şanse în cursa pentru Globul de Aur. Cooper este nominalizat şi pentru regie, dar la această categorie, are şanse mai mari mexicanul Alfonso Cuaron, pentru Roma. Principalul rival al lui Cooper când vine vorba de interpretare este Rami Malek pentru felul răvăşitor în care a intrat în pielea lui Freddie Mercury în Bohemian Rhapsody. Coincidenţă face ca amândoi să joace roluri de muzicieni. În privinţa trofeelor rezervate comediilor şi musicalurilor, la interpretare feminină lupta se poartă între Olivia Colman, pentru The Favourite, şi Emily Blunt pentru reîntruparea neuitatei Mary Poppins.
Christian Bale se poate mândri cu încă o metamorfoză uluitoare. De data asta, l-a jucat convingător pe fostul vice-preşedinte republican Dick Cheney, în comedia Vice.
Suspensul va fi spulberat duminică noaptea,în cadrul unei gale ai cărei amfitrioni vor fi actorii Sandra Oh şi Andy Samberg. Cei doi au întins personal covorul roşu şi promit o seară memorabilă.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: filme , globurile de aur , castigator , gala
Dată publicare: 04-01-2019 14:07