George Clooney și Julia Roberts, dezvăluiri despre copiii lor. Actorul a glumit despre rolul de tată la bătrânețe
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar Julia Roberts, partenera sa din ultimul film, a declarat că va încerca să respecte alegerile copiilor ei.
Noul film în care joacă cei doi actori se numește "Ticket to Paradise". Roberts și Clooney apar în ipostaza unui cuplu divorțat, aflat într-un moment delicat.
Fiica lor adultă are de gând să se căsătorească cu un bărbat pe care abia l-a cunoscut. Deși sunt despărțiți, părinții își unesc forțele ca să împiedice uniunea pe care ei o consideră nepotrivită.
În viața reală, Clooney este tată de gemeni - Alexander și Ella -, în vârstă de 5 ani. Iar Julia Roberts are trei copii, toți la vârsta adolescenței.
Julia Roberts: Mi-ar plăcea să cred că, în calitate de mamă, m-aș întâlni cu această persoană înainte să decid că (nunta) este cea mai proastă idee posibilă.
George Clooney: Pentru că am început puțin mai târziu, probabil că o să port la vremea aceea scutece de adulți. Așa că nu va conta prea mult. Probabil că o să fie... ea o să spună "mă voi mărita cu tipul ăsta" și eu o să fac ceva de genul... Apoi... i-aș spune că sunt de acord, doar să mă curețe.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: copii , Julia Roberts , george clooney
Dată publicare: 18-10-2022 07:34