FOTO Britney Spears și Madonna s-au sărutat pe gură. Au recreat celebra imagine de la MTV VMA 2003
Printre cei 60 de invitați s-au numărat și Madonna, Paris Hilton, Kathy Hilton, Donatella Versace și Drew Barrymore.
Britney Spears a purtat o rochie semnată Versace, iar drumul spre altar a fost acompaniat de piesa „Can't help falling in love” a lui Elvis Presley, potrivit unor surse People.
„Britney a mers singură spre altar. A arătat absolut uimitor în rochia ei. A plâns de fericire în unele momente”, a spus sursa.
Unul dintre momentele care au ieșit în evidență în timpul evenimentului a fost un sărut împărtășit între Britney Spears și Madonna.
Nu este pentru prima dată când cele două pun pe jar publicul cu un astfel de gest. Artistele s-au mai sărutat în 2003, la MTV VMA.
Însă nunta nu a fost fără incidente neplăcute. Poliția l-a arestat la locul ceremoniei pe primul soț al cântăreței, Jason Alexander, care anunțase pe Instagram că a venit să spargă nunta.
Britney Spears a fost căsătorită cu Alexander doar două zile, în anul 2004. La scurt timp după divorț, artista s-a căsătorit pentru a doua oară, cu dansatorul Kevin Federline. Iar acum speră că al treilea mariaj va fi cu noroc.