Festivalul George Enescu. Dirijorul de origine indiană Zubin Mehta a încântat publicul cu preludiul celebrei opere Oedip
Your browser doesn't support HTML5 video.
În următoarele 3 săptămâni, pe scenele de la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Auditorium și Teatrul Odeon, urcă, pe rând, 51 de orchestre din 16 state.
Sunt peste 3.500 de artiști, dintre care 61 dintre cei mai buni dirijori ai lumii, care participă la cel mai important eveniment artistic pe care îl oferă România întregii lumi.
13 orchestre internaționale şi 3 din România vor cânta pe scena de la Sala Palatului - 29 de concerte în 29 de zile.
Marți, sub bagheta dirijorului de origine indiană Zubin Mehta, Orchestra și corul MAGGIO MUSICALE FIORENTINO au interpretat Preludiul celebrei opere Oedip, a lui George Enescu.
Iar la Ateneul Român, orchestra Filarmonica Cehă, una dintre cele mai vechi din Europa, a început repetițiile sub bagheta unuia dintre cei mai importanți dirijori din lume, Manfred Honeck.
Manfred Honeck: „Avem un repertoriu larg din diferite secole. Ceaikovski nr. 5, o piesă rusească romantică. Dessner, „Piano Concerto" pentru două piane. O piesă modernă influențată de cultura cehă. Și avem Beethoven. Și în final avem „Vox Maris" de Enescu, care este, normal, piesa finală și sunt foarte fericit că o interpretăm.”
La Sala Palatului, artista Cynthia Millar pregătește unul dintre cele mai rare instrumente din lume: Ondes Martenot. Va cânta alaturi de Orchestra Simfonică din Londra.
Cynthia Millar: „Ondes" înseamnă în limba franceză „valuri", iar Martenot este numele inventatorului instrumentului. El a lucrat în Radio în Primul Război Mondial și a devenit fascinat de sunetul pur al undei radio pe care o auzeai când o stație radio iese din emisie.
Este un instrument electronic monofonic. Mai exista doar câteva în lume, pentru că aceste instrumente nu se mai fabrică.
Cynthia Millar: „Nu se încadrează în nicio categorie de instrumente. Are niște elemente din instrumentele cu claviatură, altele din instrumentele cu coardă. Aceste instrumente nu sunt mereu în condiții bune de folosit. Sunt extrem de delicate și fragile”.
Printre orchestrele importante care participă la ediția din acest an a festivalului George Enescu se numără Filarmonica din Viena, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Tonhalle din Zürich și London Symphony Orchestra.
Iar publicul va fi încântat să descopere dirijori consacrați pe plan internațional, cum sunt Cristian Măcelaru - directorul festivalului, Zubin Mehta, Sir Simon Rattle, Wilson Hermanto, Lawrence Foster și Vladimir Jurowski.
Pentru cei care nu au mai prins bilete, sunt organizate concerte cu acces gratuit în Piața George Enescu.