Festivalul de Film de la Cannes. Ce spun primele cronici despre filmul românesc "Întregalde"
Your browser doesn't support HTML5 video.
De altfel, organizatorii se tem să nu apară un focar de COVID pe Croazeta, în condițiile în care măsurile de protecție nu se respectă mai deloc, nici pe covorul roșu nici în săli.
Deși vaccinată, actrița franceză Léa Seydoux, care joacă în patru dintre filmele selectate în acest an la Cannes, s-a izolat în locuința ei din Paris, după ce a fost testată pozitiv. Ca să poată veni totuși la Cannes, are nevoie de teste negative două zile la rând.
Seară de seară, pe covorul roșu de la Cannes atmosfera e ca în vremurile bune de dinainte de pandemie. Fotografii și cinefilii sunt răsfățați cu o prezență densă a starurilor de cinema. Nu lipsesc însă nici starletele venite pe Croazeta ca să-și afișeze ținutele extravagante ori măcar... fistichii. Cât despre măști ori distanțare socială, nici pomeneală.
Inclus în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs, cel mai nou film al lui Radu Muntean, "Întregalde", a intrat duminică seară în concurs. Primele cronici vorbesc elogios "de o satiră socială dură, ale cărei personaje se pomenesc în teritoriu necunoscut, fară să aibă la îndemână nici GPS, nici... o busula morala solidă".
Este povestea a trei prieteni din generația milenialilor, care călătoresc într-un jeep pe drumuri de munte neasfaltate. Intâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse la îndoială.
În ceea ce privește competiția pentru Palme D'Or , până acum favoritul criticilor rămâne filmul "Julie sau The Worst Person in the World", al regizorului norvegian Joachim Trier."S-a născut o stea", a exclamat cronicarul Peter Bradshaw de la The Guardian, care acordă filmului cinci stele.
Pentru prima oară într-un rol pe marile ecrane, actriţa Renate Reinsve, de 33 de ani, o interpretează pe eroina surprinsă în mai multe etape ale vieţii sale, întâi studentă, apoi angajată, mamă şi femeie îndrăgostită.
Renate Reinsve, actor: „Sunt foarte, foarte apropiată de personajul meu. Am fost surprinsă și ușurată să văd cât de autentic e portretul acestei femei. Sunt fericită că oamenii s-au conectat cu rolul meu... Aici sunt atât de mulți cinefili inteligenți...”.
"Am scris rolul special pentru ea", a mărturisit regizorul, care i-a lăudat talentul la improvizaţie.
Joachim Trier, regizor: „Un compliment care m-a uns la suflet a fost să aud din partea multor femei că am creat un persoanj feminin credibil.”
Pentru cronicarii de la Variety, filmul va deveni "un reper" pentru generaţia milenială, iar ziarul Daily Telegraph îl consideră pur şi simplu "minunat".