Festivalul de film Cannes 2023, lista oficială a nominalizărilor. 19 producții se luptă pentru trofeul Palme D'or
Your browser doesn't support HTML5 video.
Festivalul de film Cannes 2023 începe pe 16 mai.
În deschidere va fi proiectat noul film al lui Johnny Depp. Actorul îl întruchipează pe Ludovic al XV-lea.
Iar regizorul Martin Scorsese își va prezenta noua peliculă, cu Leonardo DiCaprio și Robert De Niro în rolurile principale.
Al cincilea film din seria Indiana Jones, și ultimul, va avea premiera la Cannes pe 18 mai, ocazie cu care organizatorii îi vor aduce un omagiu lui Harrison Ford pentru întreaga carieră.
Restul premianților îi vom afla pe 27 mai.
Președintele juriului va fi un regizor suedez, de două ori câștigător al trofeului Palme d'Or.
Șase regizoare se vor afla în cursa pentru câştigarea trofeului Palme d'Or 2023, numărul lor reprezentând un record în istoria festivalului francez, potrivit listei prezentate într-o conferinţă de presă de delegatul general al Festivalului de la Cannes, Thierry Fremaux, citată de Agerpres.
Dintre cele şase regizoare, două sunt franţuzoaice - Catherine Breillat şi Justine Triet. Lor li se adaugă tânăra cineastă senegaleză Ramata-Toulaye Sy, cineasta tunisiană Kaother Ben Hania, regizoarea austriacă Jessica Hausner şi mult mai cunoscuta regizoare şi scenaristă italiană Alice Rohrwacher. Totodată, filmul care va deschide festivalul, "Jeanny du Barry" (în afara competiţiei, cu Johnny Depp în distribuţie), este regizat tot de o femeie - franţuzoaica Maiwenn.
Competiţia din 2023 marchează revenirea mai multor cineaşti de mare prestigiu pe Croazetă.
Filmul "Asteroid City", regizat de Wes Anderson, beneficiază de o distribuţie din care fac parte Scarlett Johansson, Tom Hanks, Steve Carrell, Tilda Swindon, Jason Schwartzmann şi va avea premiera mondială la Cannes.
Cineastul japonez Hirokazu Kore-eda, câştigător al trofeului Palme d'Or în 2018 cu pelicula "Shoplifters", revine în acest an în competiţia de la Cannes cu filmul "Monster".
Ken Loach, dublu câştigător al trofeului Palme d'Or, revine şi el pe Croazetă cu "The Old Oak", o altă dramă socială regizată de cineastul britanic, ce prezintă povestea ultimului bar rămas deschis într-un mic sat englez, părăsit de tot mai mulţi localnici după închiderea minelor de cărbune. Însă casele sunt ieftine şi disponibile, iar satul în cauză devine un spaţiu ideal de relocare pentru refugiaţii sirieni.
Un alt cineast premiat în trecut cu trofeul suprem acordat la Cannes, italianul Nanni Moretti (victorios în 2001 cu "The Son's Room), revine pe Croazetă cu "Il Sol Dell'Avvenire", un film a cărui acţiune este plasată la Roma în anii 1950, în universul cinematografiei şi al circului.
Printre ceilalţi cineaşti veterani din acest an se remarcă legendarul regizor finlandez Aki Kaurismaki, care revine la Cannes cu "Dead Leaves", primul său film din ultimii şase ani, şi Nuri Bilge Ceylan - laureatul trofeului Palme d'Or din 2014 cu "Winter Sleep" -, care va aduce pe Croazetă noua se peliculă, "About Dry Grasses".
Wim Wenders, triumfător la Cannes în 1984 cu "Paris, Texas", revine în competiţia din acest an cu filmul "Perfect Days". Regizorul german va prezenta şi cea mai recentă creaţie a sa de non-ficţiune, documentarul "Anselm", un portret cinematografic al pictorului Anselm Kiefer, în afara competiţiei.
Tot în afara competiţiei, dar în cadrul Special Screenings, vor fi prezenţi alţi doi regizori de marcă: britanicul Steve Mcqueen, cu "Occupied City", şi brazilianul Kleber Mendonca Filho, cu "Pictures Of Ghosts".
Ruben Östlund, regizorul suedez care a câştigat de două ori trofeul Palme d'Or cu filmele "The Square" şi "Triangle of Sadness", va prezida juriul competiţiei din acest an. Cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 16-27 mai.
Filmele care au fost incluse în Selecţia Oficială a Festivalului de la Cannes 2023:Competiţie:
"About Dry Grasses", Nuri Bilge Ceylan
"Anatomy Of A Fall", Justine Triet
"Asteroid City", Wes Anderson
"Banel Et Adama", Ramata-Toulaye Sy
"Club Zero", Jessica Hausner
"Fallen Leaves", Aki Kaurismaki
"Firebrand", Karim Ainouz
"Four Daughters", Kaouther Ben Hania
"Il Sol Dell'Avvenire", Nanni Moretti
"La Chimera", Alice Rohrwacher
"La Passion De Dodin Bouffant", Tran Anh Hung
"Last Summer", Catherine Breillat
"May December", Todd Haynes
"Monster", Hirokazu Kore-eda
"The Old Oak", Ken Loach
"Perfect Days", Wim Wenders
"Rapito", Marco Bellocchio
"The Zone Of Interest", Jonathan Glazer
"Jeunesse", Wang Bing
Un Certain Regard:
"The Breaking Ice", Anthony Chen
"The Buriti Flower", Joao Salaviza, Renée Nader Messora
"The Delinquents", Rodrigo Moreno
"Goodbye Julia", Mohamed Kordofani
"Hopeless", Kim Chang-hoon
"How To Have Sex", Molly Manning Walker
"If Only I Could Hibernate", Zoljargal PUREVDASH
"Le Regne Animal", Thomas Cailley
"Les Meutes", Kamal Lazraq
"The Mother Of All Lies", Asmae El Moudir
"The New Boy", Warwick Thornton
"Omen", Baloji Tshiani
"Rien A Perdre", Delphine Deloget
"Rosalie", Stephanie di Giusto
"The Settlers", Felipe Gálvez
"Simple Comme Sylvain", Monia Chokri
"Terrestrial Verses", Ali Asgari, Alireza Khatami
În afara competiţiei:
"Cobweb", Kim Jee-Woon
"The Idol", Sam Levinson
"Indiana Jones And The Dial Of Destiny", James Mangold
"Jeanne du Barry", Maiwenn (filmul care va deschide festivalul)
"Killers Of The Flower Moon", Martin Scorsese
Midnight Screenings:
"Acide", Just Philippot
"Kennedy", Anurag Kashyap
"Omar La Fraise", Elias Belkeddar
Special Screenings:
"Le Bruit Du Temps, Anselm Kiefer", Wim Wenders
"Man In Black", Wang Bing
"Occupied City", Steve Mcqueen
"Pictures Of Ghosts", Kleber Mendonça Filho
Cannes Premiere:
"Bonnard, Pierre And Marthe", Martin Provost
"Cerrar Los Ojos" ("Fermer Les Yeux"), Victor Erice
"Kubi", Takeshi Kitano
"Le Temps D'aimer", Katell Quillévéré.