Faimoșii au câștigat toate recompensele puse la bătaie! Astăzi, cele două echipe luptă pentru imunitate
Galerie foto
Cele două triburi au luptat cu sufletul pentru a obține o recompensă importantă: un coș cu legume proaspete. Cu gândul la toate mâncărurile pe care le-ar putea face, Faimoșii și Războinicii au dat tot ce au avut mai bun și au oferit un spectacol pe cinste.
După ce au condus mai mult de jumătate din joc, Faimoșii s-au văzut egalați la scorul de 9 la 9, așa că a fost vremea unei noi ștafete. Alex Delea și Elena Matei au fost cei doi Războinici care au luptat contra lui TJ Miles și Laura Giurcanu și care au pierdut confruntarea. Astfel, Faimoșii au sărbătorit o nouă victorie în jocul pentru recompensă. În cea de-a doua confruntare a serii, într-un joc scurt, dar extrem de motivant, concurenții au luptat pentru... un desert mult visat: câte o felie de tort de ciocolată pentru fiecare! Într-un meci în care scorul a fost deschis de Otilia și închis de Emil Rengle, Faimoșii au câștigat cu 5 la 2 și au obținut cea mai dulce victorie de până la acest moment. Cea de-a șaptea ediție a noului sezon Survivor a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 19:59 – 23:03. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.6 puncte de rating și 26.1% cotă de piață, față de locul 2 care avea 6.3 puncte de audiență și 15.6% share. De-a lungul difuzării, peste 2 milioane de românii au trăit cu sufletul la gură alături de concurenți, iar în minutul de aur, la ora 21:53, aproape 2.5 milioane de telespectatori erau în fața televizoarelor. De la 20:30, competiția merge mai departe! Cele două echipe vor porni, încă o dată, pe traseu cu un singur gând: să nu piardă imunitatea și să ajungă la Consiliul de Nominalizare. Vor reuși Faimoșii să oprească seria neagră de două înfrângeri în această probă sau vor fi tot ei nevoiți să facă nominalizări?