”Este real?”. O mamă a început să plângă după ce o vedetă de la Hollywood i-a donat 20.000 euro pentru factura la energie
Galerie foto
Câștigătoarea premiului Oscar (pentru rolul din filmul The Reader, 2008) a donat 17.000 de lire sterline - adică aproximativ 19.500 de euro - în cadrul unei campanii care s-a derulat prin platforma GoFundMe, pe care familia a lansat-o după ce a fost avertizată că factura lor de energie electrică – care era deja mare, 6.500 de lire sterline pe an – urma să se tripleze.
Carolynne Hunter, mama a patru copii, a declarat că fiica ei Freya, în vârstă de 12 ani, are paralizie cerebrală severă și probleme cronice de respirație, astfel că este dependentă de aparatul de oxigen, care o ajută să respire.
„Freya are cel mai frumos zâmbet”, a scris Carolynne Hunter în GoFundMe, potrivit news.com.au.
Familia locuiește în orașul scoțian Tillicoultry, iar o prognoză recentă a estimat că prețurile energiei din Marea Britanie ar putea crește cu 73 % pentru consumatorii medii.
„Nu am cum să reduc consumul de energie în casa noastră”, a scris mama în vârstă de 49 de ani. „Fiica mea mai mare și cu mine făcut până acum economie la sânge la energie, pentru a o menține pe Freya în siguranță și confortabilă, asigurându-ne că toate nevoile ei medicale sunt îndeplinite.”
Hunter a mai spus că asistentele medicale vin frecvent pentru a monitoriza frecvența cardiacă și nivelul de oxigen al Freyei și că trebuie frecvent să-i asculte căile respiratorii.
Pentru a încerca să gestioneze costurile, femeia a oprit căldura în toată casa, în afară de camera lui Freya.
„Încă înghețăm și nici măcar nu am ajuns la temperaturile cu minus”, spune femeia. „Am cerut personalului de îngrijire să nu pornească încălzirea decât dacă este necesar.”
Mama, care lucrează cu normă întreagă, pe lângă timpul pe care-l petrece cu îngrijirea Freyei, spune că deja se luptă cu plata facturilor la energie, însă acestea tot cresc.
„În martie, plăteam 225 de lire sterline pe lună. M-am chinuit să plătesc. Din aprilie, am avut 400 de lire sterline pe lună la energie. Începând cu 20 octombrie, trebuie să achit 505 lire sterline”, a mai spus doamna Hunter.
Ea a declarat pentru BBC Scotland că „a izbucnit în plâns” la vestea că starul din filmul Titanic, acum în vârstă de 47 de ani, a făcut această donație uriașă.
„Când am auzit de bani, am izbucnit în lacrimi – nu credeam că este real. Încă mă gândesc la asta, este real?” - a mai spus femeia.
Sursa: News.com.au
Dată publicare: 13-11-2022 13:37