Emil Boc spune momentul preferat din Untold: ”Ceva ce eu nu am mai trăit până acum”. Cere ”filtre” pentru cazuri gen Gheboasă
Emil Boc este un mare fan Untold și s-a aflat și anul acesta prin mulțimea care a stabilit un nou record de prezență: peste 420.000 de fani, în patru zile de festival.
Primarul din Cluj-Napoca a mărturisit joi și care a fost momentul său preferat de la ediția aceasta, concertul americanilor de la Imagine Dragons depășind, în opinia lui, tot ce a avut loc vreodată la Untold, potrivit Cluj24.
”În primul rând, a fost ceva ce eu nu am mai trăit la Cluj până acum. A fost categoric momentul de vârf al Untoldului în toată existența sa.
A fost chiar mai tare ca Armin van Buuren. Eu, care sunt, am fost și rămân un mare admirator al acestui DJ, trebuie să recunosc că Imagine Dragons a depășit orice a fost până acum la Cluj”, a mai Emil Boc.
Emil Boc: Untold ar trebui să treacă printr-un ”filtru” artiștii invitațiEdilul clujean a vorbit și despre cel mai discutat subiect al momentului și anume prestația trapperului Gheboasă pe scena Alchemy de la Untold.
Boc a ales să vorbească „doar din Constituție” și spune că atunci când se va mai întâlni cu organizatorii Untold le va recomanda să impună un filtru prealabil atunci când invită artiști la festival, arată sursa citată.
În același timp, Emil Boc spune că legea trebuie să se aplice pentru toți care au derapaje și nu să se aleagă o persoană „cu penseta”.
„Despre problema Gheboasă, sau cum se numește, am aflat și eu despre această formație. Acuma, eu mă bucur că există o dezbatere în societatea românească. Vorbesc doar constituțional, cenzura de orice fel este interzisă. Asta este diferența dintre democrație și dictatură.
Libertatea de exprimare este garantată, dar nu totul se poate ascunde în spatele libertății de exprimare. Și atunci vine Constituția și spune ce limite avem”, a declarat Emil Boc.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 10-08-2023 14:44