Elizabeth Debicki, impresii despre rolul Prințesei Diana din The Crown, pentru PRO TV: „Cred că nu a mai fost nimeni ca ea”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Prima intervievată este Elizabeth Debicki, cea care o întruchipează pe prințesa Diana la o vârstă mai matură în seria The Crown. Frumoasa actriță i-a convins pe producători cu apariția ei fermecătoare.
„Cred că nu a mai fost nimeni ca ea, cu felul ei de a se conecta cu oamenii, de a se oferi pe ea însăși. Putea să îi vindece prin atenția și dragostea pe care le avea pentru ei. E ca și cum ai privi pe cineva cu puteri magice care poate depăși bariere ca nimeni altcineva. Ea putea pătrunde și putea să se conecteze cu adevărat. Lumea ar fi un loc mai bun dacă oamenii ar fi mai puțin superficiali”, a spus Elizabeth Debicki.
Khalid Abdalla este un actor și activist britanic. A devenit cunoscut la nivel internațional după ce a jucat în filmul nominalizat la Premiile Oscar din 2006 și câștigător la BAFTA, United 93 și este cel care îi dă viață lui Dodi Al Fayed.
Khalid Abdalla: „Sunt multe lucruri care îi surprind pe oameni când vine vorba despre a descoperi cine era Dodi. Relația lor (n.a a Prințesei Diana cu Dodi Al Fayed) a durat doar șase săptămâni. Dar pentru că a fost atât de titrată în presă, oamenilor nu le vine să creadă că a fost atât de scurtă. (...) În sfârșit, după 26 de ani, este cunoscut, măcar puțin. Sper că iubit și, într-un final, după 26 de ani, jelit. Presimt că asta i se datorează Dianei pentru felul în care se purta ea cu oamenii.”
Jonathan Pryce îl interpretează pe Prințul Philip, Duce de Edinburgh, la o vârstă mai înaintată. Vezi declarația lui despre acest rol aici.