Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Diseară, cei mai tari concurenți dau... lumea peste cap! O nouă ediție a show-ului Românii au talent începe la 20:30

Se încheie o nouă săptămână, deci e vremea pentru talent.

Andi, Andra, Dragoș și Bobo abia așteaptă să se bucure de cele mai diverse reprezentații, iar astăzi îi așteaptă interpretări muzicale, trick-uri pe bicicletă sau jonglerii cu pizza.

Andi, Andra, Dragoș și Bobo abia așteaptă să se bucure de cele mai diverse reprezentații, iar astăzi îi așteaptă interpretări muzicale, trick-uri pe bicicletă sau jonglerii cu pizza.

La doar 18 ani, o tânără din Galați s-a confruntat cu multe dezamăgiri: ”Mereu am fost lipsită de încredere. Toți spuneau că nu pot face un viitor”. Visul ei este simplu, să cânte și să reușească să demonstreze că poate ajunge sus. Viața a încercat-o adeseori, alături fiindu-i mereu doar bunica. În această seară, speră să-și depășească condiția socială și să arate că există un drum al ei. Ce reacții va stârni, descoperim curând.

Citește și
ioana ciuca
VIDEO Românii au talent. Cine e Ioana Ciucă, concurenta care a făcut un meci de Skandenberg cu Dragoș Bucur

Dovada că ucrainenii au talent și sunt pregătiți să facă sacrificii pentru munca lor devine și mai clară în doar câteva ore. O puștoaică de 12 ani a venit alături de mama ei la filmări, direct din Kiev, cu autobuzul. Ajunsă în România cu doar câteva ore înaintea filmărilor, după o zi întreagă pe drum, ea va arăta tuturor că imposibilul nu există și va strânge laudele juraților pentru un moment excepțional de contorsionism care nu ar trebui ratat.

La 81 de ani, un concurent va dezvălui: ”De câte ori intru pe scenă, am emoții”. Nu este la prima participare în show, ci revine după ce data trecută, un jurat l-a oprit din ceea ce pregătise. Povestea lui de viață este impresionantă, el fiind operator principal la Camera de Comandă, unde, în timpul liber, le pregătea colegilor săi poezii. Diseară, vine decis să arate că mai are multe de oferit pe scenă, așa că a pregătit o serie impresionantă de versuri pe care le va recita.

Backstage Show, emisiunea online prezentată de Pavel și Smiley revine pe VOYO, la finalul ediției de pe TV. Cea mai cunoscută prezentatoare a Știrilor este invitata serii. Andreea Esca va comenta cele mai tari momente și se va bucura de surprizele pregătite.

Nu ratați, de la 20:30, întâlnirea săptămânală cu talentul și voia bună! Ediția poate fi deja urmărită, în avans, pe VOYO!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult