Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cristian Ciaușu a câștigat finala Românii au talent, sezonul 14. A „dat peste cap” juriul cu un spectacol la nai. VIDEO

Cristian Ciaușu este câștigătorul marii finale Românii au talent, sezonul 14 și al premiului de 120.000 de euro. Acesta a oferit un spectacol extraordinar la nai, acompaniat de taraf.

„Este cel mai frumos moment din viața mea. Să fiu sincer, nu mă așteptam, nu mă așteptam că o să vă placă așa de mult naiul meu”, a spus Cristian după finală.

Cristian Ciaușu s-a gândit deja ce va face cu cei 120.000 de euro primiți.

„În primul rând vreau să colaborez cu doamna Andra la un concert de-al ei și să investesc toată suma încasată în muzică. Și vreau să deschid și un studiou de înregistrări”, a mai spus el.

 

Juriul a fost impresionat de prestația lui Cristian în marea finală Românii au talent 2024.

Andra: „Nu o să spun foarte multe pentru că mi-am exprimat dragostea față de muzica lui. Balsam pentru suflet a fost. Bravo!”

Andi Moisescu: „Omul a demonstrat aici o mare măiestrie. Este excepțional”

Dragoș Bucur: „Ce poate fi mai românesc decât naiul? Bravo!”

Bobonete: „Bravo, Cristian! Ne-ai dat peste cap. Să câștige naiul Românii au talent”.

Au fost 11 concuren'i care s-au luptat pentru premiile puse la bătaie. Pe locul al doilea a terminat Ana Nuță, care a primit un cec în valoare de 20.000 de euro, iar pe locul al treilea s-a clasat Ansamblul Hecenii, care a primit un premiu de 10.000 de euro.

Cine este Cristian Ciaușu

Cristian cântă la nai de la vârsta de 8 ani. A fost diagnosticat cu astm în copilărie și s-a gândit să înceapă să cânte la acest instrument, deoarece pe internet scria că instrumentele de suflat pot ajuta în cazul acestei afecțiuni.

​A început să se bucure de acest hobby și acum este un interpret talentat. A observat și o ameliorare în cazul astmului.

Mama sa este extrem de mândră de talentul fiului ei, mai ales că ea însăși este solistă de muzică populară și profesor de canto. Mama lui Cristian face parte dintr-un ansamblu popular și este dedicată învățării și promovării muzicii tradiționale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult