Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cine este femeia care a făcut istorie în familia regală britanică. A fost aleasă de regele Charles într-un rol special | FOTO

Regele Charles al III-lea a făcut istorie, marcând o premieră, în momentul în care a onorat-o pe ducesa de Gloucester ca doamnă regală Companion al celui mai nobil Ordin al Jartierei.  

Monarhul britanic a făcut patru noi numiri în Ordinul Jartierei. Pe lângă numirea Lordului Andrew Lloyd-Webber, a Mareșalului Șef al Aerului Lord Peach și a Lordului Kakkar în cel mai vechi și mai înalt Ordin al Cavaleriei din Regatul Unit, monarhul a onorat-o și pe ducesa de Gloucester ca doamnă regală Companion al celui mai nobil Ordin al Jartierei.

Decizia a fost una neașteptată. Ducesa de Gloucester a devenit astfel prima persoană care nu este membru de sânge al familiei regale, care nu este căsătorită cu monarhul sau cu moștenitorul, care a fost numită în această poziție.

Cine este ducesa de Gloucester

Născută pe 20 iunie 1946, Birgitte, ducesă de Gloucester, are origini daneze și în pezent face parte din familia regală britanică. Ea este căsătorită cu prințul Richard, duce de Gloucester, un nepot al lui George al V-lea.

Ducele de Gloucester și soția sa au celebrat recent nunta lor de aur. Perechea a împlinit 50 de ani de căsătorie, momentul fiind marcat printr-un portret de familie.

Citește și
Prinţul William
Prinţul William al Marii Britanii se retrage de la un eveniment public din cauza unei probleme personale

În vârstă de 78 de ani, ducesa de Gloucester este soția vărului regretatei regine Elisabeta, prințul Richard, ducele de Gloucester.

Potrivit biografiei sale de pe site-ul oficial al familiei regale, ducesa susține peste 60 de organizații din domeniul artelor, armatei, sportului, sănătății, asistenței sociale și educației.

De asemenea, este o figură obișnuită la evenimentele regale, cum ar fi Trooping the Colour, celebrarea anuală a zilei de naștere a monarhului, și a apărut într-o fotografie de grup alături de ceilalți membri ai familiei regale după încoronarea regelui Charles și a reginei Camilla, în mai 2023.

Ducesa de Gloucester a mai participat de multe ori la Ziua anuală a Jartierei de la Castelul Windsor, întrucât soțul ei este membru din 1997, conform People

Printre ceilalți membri ai familiei regale care fac parte în prezent din Ordinul Jartierei se numără regina Camilla, prințul Edward, prințesa Anne, prințul Andrew, ducele de Kent, prințesa Alexandra și prințul William.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult