Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cine e Alina Gologan, câștigătoarea Masterchef România. Ce va face cu 50.000 euro

Your browser doesn't support HTML5 video.

Alina Gologan este marea câștigătoare a finalei "MasterChef", difuzată, joi seară, la Pro TV.

Alina a plecat acasă cu marele premiu în valoare de 50.000 de euro, după ce a încântat juriul cu talentul ei gastronomic.

Mai multe imagini cu Alina Gologan descoperiți în Galeria Foto

Seara a fost una plină de emoție, suspans și adrenalină, atât pentru concurenți, cât și pentru juriul care a avut de luat o decizie foarte grea.

Banii aproape că nu mai contează. Emoţiile sunt uriaşe, când milioane de români se uită în farfuria ta. După 40 de ediţii, numai unul este câştigătorul. Iar câştigătorul ia totul.

Citește și Maşină de făcut pâine, la un preţ atât de mic de Black Friday încât e aproape gratis

Citește și
masterchef
Numărătoare inversă până la startul noului sezon ''Masterchef''. Mesajele juraților

Chef Hadad: "Eşti Masterchef România 2019". Alina Gologan: "Nu-mi vine să cred. Atât mi l-am dorit. Yeeeey!"

Alina a intrat în finală alături de alţi 2 colegi, şi toţi au sperat că îi vor convinge pe Chef Hadad, Silviu Chelaru și Cosmin Tudoran că este cel mai bun.

Primul plecat: Ionuţ Mărieş. A gătit preparatul prea repede, iar asta l-a trimis direct la balcon.

Proba finală i-a dat, însă, mari bătăi de cap celei care avea în cele din urmă să câştige marele premiu.

Cosmin Tudoran: "Te-am văzut un pic panicată. Ceva nu-ţi iese". Alina Gologan: "Tapioca am mai făcut-o încă o dată. Prima am fiert-o foarte mult şi efectiv s-a făcut aşa."

Cezar a vrut să-i impresioneze pe juraţi cu un preparat sofisticat, dar nu a reuşit.

Chef Hadad: "Carnea este moale, dar lipseşte nişte gust."

Iar ca să acorde marele premiu, juraţii au trebuit să fie îndulciţi cu un desert. Şi aici Alina a avut mari bătăi de cap.

Această probă pare să fi fost însă floare la ureche pentru celălalt finalist.

Cezar: "De data asta lucrurile au ieşit cum trebuie şi crema de cocos e fermă. Desertul arată bine."

Însă, după îndelungi dezbateri, cei trei juraţi au declarat-o câştigătoare pe Alina.

Alina Gologan, câştigătoare Mastechef: "Mă simt extraordinar, nu mă aşteptam, mi s-au înmuiat genunchii, am picat în genunchi, am izbucnit în plâns, emoţiile au fost foarte mari, cursa a fost foarte strânsă, Cezar este un adversar de temut. Oficial, sunt cea mai bogată persoană din familia mea."

Cât despre bani, Alina ştie ce are de făcut: le va face cadouri prietenilor şi familiei, iar restul îi va investi chibzuit.

Cine este Alina Gologan, câștigătoarea Masterchef România

 

Alina Gologan este, la 29 de ani, o femeie independentă, care și-a făcut un nume pe cont propriu. Ea este blogger în Timișoara. Alina mărturisește că cel mai mult îi lipsește în viață mama ei, care este plecată în Italia de 14 ani, la muncă.

Câteva imagini cu Alina în copilărie, alături de mama ei, demonstrează de la cine a moștenit aceasta frumusețea.

Vezi AICI oferta de Black Friday pentru cuptoare de gătit

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult