Celebrul balerin Serghei Polunin, pentru Știrile Pro TV: ”A fost o seară magică, frumoasă, au venit 2.000 de oameni”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Colega noastră, Amalia Enache, a stat de vorbă cu artistul, care i-a spus că a avut o seară magică, în care a dansat sub stele.
Când Serghei Polunin dansează, spectatorii au în față o operă de artă vie și n-au cum să nu se lase impresionați de frumos. Ajutat de lumini, decor, costume și machiaj, balerinul a susținut un spectacol complet.
Serghei Polunin, balerin: ”În timp ce dansam m-am uitat spre stele, am reușit să le văd. A fost o seară magică, frumoasă, au venit 2.000 de oameni."
Serghei Polunin este numit și "Băiatul rău al baletului mondial", pentru că sfidează regulile și convenționalul.
Amalia Enache: ”Un artist controversat, care de multe ori a făcut declarații dincolo de orice corectitudine politică. Există, însă, un moment în care absolut toată lumea amuțește în fața lui: în momentul în care dansează, așa cum se întâmplă acum la Castelul Banffy din Bonțida, Cluj.”
Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic și tehnica fenomenală, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. La TIFF spectatorii au venit și cu o oră mai devreme, pentru a prinde un loc în față.
Ross McCaw, coregraful lui Sergei Polunin: "Este un talent care apare odată într-o generație. O să treacă mult timp până o să mai vedem pe cineva ca el pe scenă."
Joi seară, Polunin a dansat și la bustul gol. Printre tatuajele pe care le are - cu Mickey Rourke și pisica de acasă - se remarcă și unul cu Vladimir Putin, chiar în centrul pieptului care sfidează și pune în permanență în disconfort lumea vestică. Este persona non-grata în Ucraina, țara în care s-a născut pentru opțiunile sale pro Rusia.
Sergei Polunin: ”A fost mai degrabă ceva personal decât politic. Mie îmi place Putin ca persoană, de fapt."
Dar de când a devenit tată, în urmă cu un an, i-a povestit Amaliei Enache că a început și un dureros proces de ștergere treptată a tatuajelor. Invitat special la Festivalul de Film Transilvania de la Cluj, Polunin va susține și un masterclass și va rămâne câteva zile să viziteze Transilvania.