Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce se întâmplă acum între Britney Spears și tatăl ei, la doi ani și jumătate de la eliberarea de sub tutela părintelui

Britney Spears şi tatăl ei, Jamie Spears, au rezolvat la sfârşitul săptămânii trecute problemele rămase încă nesoluţionate în urma unei bătălii juridice acerbe, la aproximativ doi ani şi jumătate după ce artista a fost eliberată de sub tutela părintelui.

Britney Spears, în vârstă de 42 de ani, a semnat sâmbătă un acord în valoare de mai multe milioane de dolari, la un tribunal din Los Angeles, cu privire la plata onorariilor legale şi a altor cheltuieli ale tatălui său, în vârstă de 71 de ani, au anunţat mass-media americane.

Detaliile înţelegerii nu au fost dezvăluite, însă avocaţii ambelor părţi au confirmat-o în declaraţii făcute pentru diverse companii media.

În 2008, Jamie Spears a preluat tutela juridică asupra cântăreţei pop, după ce aceasta a suferit o cădere psihică din cauza unor probleme personale şi profesionale. Cântăreaţa a fost eliberată din acest aranjament la jumătatea lunii noiembrie 2021, după o lungă bătălie juridică.

Tutela aprobată de instanţă i-a acordat lui Jamie Spears o autoritate semnificativă atât asupra activelor ei financiare, cât şi asupra deciziilor din viaţa personală şi profesională a fiicei sale.

Citește și
furt
Pensionar de 70 de ani din București, prins în timp ce fura din căruciorul unui copil. A luat un telefon și un portofel

Cântăreaţa a susţinut că Jamie Spears a abuzat de acel statut juridic şi că a maltratat-o în acea perioadă. Britney Spars se numără printre cele mai de succes cântăreţe din istoria industriei muzicale, în contextul în care mai multe dintre albume sale au fost recompensate cu discul de platină.

"Deşi tutela a fost ridicată în noiembrie 2021, dorinţa ei de libertate este de acum cu adevărat completă", a declarat Mathew Rosengart, avocatul cântăreţei Britney Spears, într-un comunicat. "Aşa cum şi-a dorit, libertatea ei include acum faptul că nu va mai trebui să se prezinte sau să fie implicată în instanţă în această chestiune", a adăugat el.

Alex Weingarten, avocatul tatălui cântăreţei, a declarat pentru CNN că "Jamie este încântat că totul s-a terminat".

Înţelegerea va însemna, din câte se pare, că Jamie Spears nu va mai fi implicat în administrarea bunurilor fiicei sale.

Tatăl ei a negat însă că ar fi comis vreo greşeală în perioada tutelei juridice şi a susţinut că a acţionat întotdeauna în interesul fiicei sale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult