Câteva străzi din New York vor fi redenumite în memoria lui Notorious BIG și Wu-Tang Clan
Potrivit publicației Rolling Stone, clădirea din Brooklyn unde a crescut Notorious B.I.G. - aflată pe St. James Place - va fi redenumită Christopher Wallace Way, după numele real al rapperului.
De asemenea, Staten Island’s Vanderbilt Avenue și Targee Street se vor numi districtul Wu-Tang Clan.
”Mă bucur că oficialii New York-ului și-au unit eforturile pentru a redenumi străzile după trupele legendare de hip-hop și să dea o recunoaștere oficială, așa cum merită. A durat mult timp și a fost nevoie de multă muncă pentru a ajunge aici, să numim străzile după Christopher Wallace Way & Wu-Tang Clan District, dar știți ceva? Hip-hop-ul nu se oprește!”, a spus avocatul LeRoy McCarthy pentru Gothamist.
De asemenea, Woody Guthrie Way marchează zona din Brooklyn unde a trăit această legendă a muzicii folk americane în anii '40.
Acum, decizia finală îi aparține primarului orașului, Bill de Blasio, care trebuie să semneze documentele Consiliului.
În 2013, parcul Palmetto din Brooklyn a fost redenumit Adam Yauch, în memoria celui care a fost membru al trupei Beastie Boys.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Rolling Stone
Etichete: new york , Brooklyn , hip-hop , Notorious BIG
Dată publicare: 25-12-2018 16:44