Cântăreții români de trap sar în apărarea lui Gheboasă: ”Nu e ok, e penal rău, ne întoarcem la comunism, smrio”
Galerie foto
Potrivit unei înregistrări care a fost publicată pe Youtube, membrii CNA ar fi analizat într-o ședință versurile unor cântăreți de trap precum Gheboasa, Nane, Killa Fonic, Șatra Benz, Albert Nbn, Amuly, Azteca sau Ian.
Această ședință ar fi avut loc în urma unor reclamații care au fost formulate la CNA din cauza versurilor acestor cântăreți de trap, care folosesc cuvinte vulgare sau vorbesc despre consumul de droguri și pot fi vizionate fără restricții de către minori.
Anterior, Gheboasă a fost amendat de jandarmii clujeni cu 1.000 de lei pentru prestația de la festivalul Untold, pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”.
În replică, unii dintre cei mai cunoscuți cântăreți de trap din România au sărit în apărarea lui Gheboasă, nemulțumiți de intenția CNA de a le restricționa melodiile pe rețelele de socializare.
”Faceți ceva în legătură cu asta ca nu e ok e penal rău ne întoarcem la comunism smrio” - a scris Ian pe contul său de Instagram.
”Această situație cu CNA-ul care vor să dea piese jos de pe youtube și să creeze cenzură și pe internet + amenzile către artiști la festival este absurdă și numai la noi se putea intampla un abuz așa mare către dreptul la liberă exprimare. Ar trebui sa protestam sa luam inițiativă și să facem cumva pentru că nu este normal ca arta și dreptul la liberă exprimare să fie suprimat”, a scris și Azteca pe Instagram.
”Un act artistic este un act artistic. Este ca și cum ar fi amendați actori care joacă un rol ca au vorbit în rolul respectiv într-un mod în care lor nu le-a convenit. Suntem totuși în secolul 21 și avem toți așteptarea sa fie normale lucrurile la noi din țară cum sunt și în alte țări civilizate”, a continuat el.
Totodată, Azteca le-a cerut fanilor să reclame ”foarte politicos” pe paginile de socializare ale Jandarmeriei și CNA-ului faptul că încalcă dreptul la liberă exprimare.
”Nu am eu toate răspunsurile să știu exact ce trebuie făcut pentru dreptate, dar cred că ce putem face ca întreg, ca artiști, ca ascultători și ca susținători ai acestei comunități este să comentăm în numere cât mai mari într-un mod foarte politicos și rezonabil pe paginile jandarmeriei și a CNA-ului că totuși este greșit ceea ce vor sa facă și că încalcă dreptul la liberă exprimare” - a mai scris Azteca pe Instagram.