Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Black Eyed Peas a urcat pe scena principală de la Neversea. A fost unul dintre cele mai așteptate momente ale serii

Your browser doesn't support HTML5 video.

La malul mării se scrie o poveste electrizantă deja de trei zile și poartă numele de Neversea.

Nimic nu le-a stat în calea distracției sâmbătă seară zecilor de mii de oameni care au cântat și au dansat împreună pe muzica celor de la Black Eyed Peas, Steve Aoki și mulți alții.

A fost o seară cu mult sclipici în care fetele au purtat cele mai colorate ținute.

Și în a treia noapte a festivalului, publicul de la Neversea a fost neobosit. Seara a început cu o introducere în lumea magică a florilor, la propriu. Printre râurile de oameni și-au făcut loc cele mai colorate dansatoare.

Reporter: Cum ți se pare? Cum e Neversea?

Citește și
neversea
Aproximativ 70 de mii de oameni s-au lăsat, pentru a doua noapte, prinși în vraja universului „Neversea”

Dansatoare din Spania: Ne place foarte mult, lumea este genială și festivalul ne place foarte mult.

Reporter: Cine ești în seara aceasta?

Dansatoare: Sunt o floare de primăvară.

În momentul în care formația Black Eyed Peas a urcat pe scena principală, petrecăreții au fost cuprinși parcă de o vrajă. A fost unul dintre cele mai așteptate momente ale serii. Oamenii au cântat, au dansat și întreaga zonă a fost luminată de lanternele a sute de mii de telefoane mobile.

Artiștii trupei le-au mulțumit românilor că i-au primit pe ucraineni și au cântat la unison melodia „Where is the love”.

Fată: Black Eyed Peas este formația mea preferată și ne simțim toți foarte bine.

Participanții au dansat energic și pe melodiile mixate de DJ-ul norvegian Alan Walker, care a surprins publicul cu o manea.

Alan Walker: Este a doua oară când sunt în Constanța, am mixat la Neversea ultima oară, acum 3 ani. Ultima dată am stat aici câteva zile, a fost chiar prima mea vacanță și a fost foarte frumos. Am văzut marea, am stat cu fratele și sora mea și ne-am simțit foarte bine.

Ținutele de la festival au fost deosebite și special concepute pentru serile petrecute la malul mării. O tânără din Londra a venit la Constanța cu un singur gând...să se distreze la Neversea. Turistă: Este un costum pe care îl port la o grămadă de festivaluri, e clasic. Pălăria e foarte specială, mi-am accesorizat-o singură cu niște decorațiuni, o port la mai multe festivaluri.

Reporter: Ai un machiaj foarte special!

Turistă: Daaa, să ascundă pungile de sub ochi, sunt foarte obosită. După 3 zile am nevoie de sclipici.

Un băiat nu a vrut să își lase acasă cel mai bun „prieten” așa că l-a adus la Neversea.

Reporter: E prima dată când vine Pumba la festival?

Băiat: Din câte știu eu da, ne-am cunoscut acum câteva zile.

Reporter: De unde ai luat-o pe Pumba?

Băiat: Din Mamaia, cu câțiva lei.

Reporter: I-ai pus și ochelari de soare?

Băiat: Da, ochelarii, i-am găsit în mare.

Urmează o nouă seară de festival. Organizatorii se așteaptă ca numărul participanților să depășească 75 de mii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult