“Avengers: Infinity War” se anunță cel mai spectaculos film din universul Marvel. Când va ajunge și în România
Your browser doesn't support HTML5 video.
Și a adunat zeci de vedete! În peliculă apar numeroşi super-eroi din universul Marvel, dar la eveniment au venit şi nume mari care au jucat în alte filme ale francizei, în ultimii zece ani. "Războiul Infinitului" ajunge în cinematografele de la noi la sfârşitul acestei săptămâni.
"Războiul Infinitului" continuă acţiunea din filmul "Căpitanul America: Război civil" şi adună mai toţi super-eroii din producţiile Marvel de până acum care sunt puşi în faţa unui adversar devenit mai puternic ca oricând: Thanos.
Scarlett Johansson, actriţa: "Ne confruntăm cu o ameninţare mai mare decât ne-am imaginat vreodată. Aşa că atmosfera filmului e oarecum apăsătoare. Asta nu înseamnă că nu e exploziv."
Scarlett Johansson, care joacă rolul personajului Văduva Neagră, a fost una dintre cele vreo 30 de vedete care au păşit pe covorul mov întins pentru premieră. Printre actorii invitaţi s-au numărat: Robert Downey Jr, Josh Brolin, Bradley Cooper, Vin Diesel, Gwyneth Paltrow.
Cu doar câteva luni înainte, a fost lansat filmul "Pantera neagră", care a devenit una dintre cele mai de succes pelicule Marvel, cu încasări de 1,3 miliarde de dolari în toată lumea.
Iar "Războiul Infinitului" de acum va continua cu o a doua parte, care va ajunge în cinematografe anul viitor.
Joe Russo, unul dintre regizori: "Să faci un singur asemenea film într-un an e o sarcină herculiană, să faci două e ceva nemaiauzit. Proporţiile acestor filme sunt uriaşe. Numărul de personaje implicate e uriaş."
Şi cum interesul faţă de acest film a fost imens, producătorii şi-au luat măsuri de precauţie extreme. Unii actori au aflat doar în ultimul moment anumite aspecte ale intrigii. Alţii spun că li s-au dat scenarii false ori că l-au putut citi pe cel autentic doar sub pază, de pe o tabletă.