Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Andrei Stoica: ”Liderul se alege”. Astăzi are loc primul duel pentru Fermierul săptămânii!

Începe o nouă săptămână în Ferma! Concurenții sunt tot mai motivați să demonstreze că își merită locul în competiție, iar oboseala crește din pricina probelor tot mai dificile pe care le primesc.

După ce joia trecută, Alina Pușcău a pierdut duelul de eliminare în fața Vivianei Sposub, astăzi vom afla pe cine a propus ea pentru rolul de fermier al săptămânii.

Totodată, ceilalți membri ai casei vor alege un oponent care să lupte pentru acest titlu. În momentul în care va afla despre această regulă, Andrei Stoica va sublinia importanța luptei: ”Liderul se alege, nu se numește”.

Până la alegerea unor noi servitori, Bogan Stoica și Viviana Sposub se confruntă cu primele semne de oboseală și rău.

Dacă Bogdan a fost deja pedepsit pentru că a dormit prea mult, Viviana va avea parte de o primă lecție despre viața la comun, după ce va alege să doarmă în loc să ducă la capăt activitățile din curte.

Citește și
Ferma
Un nou sezon „Ferma” începe marți seară la Pro TV. Care sunt vedetele care se luptă pentru marele premiu

Idilele capătă noi dimensiuni în casă, iar Elena Chiriac se va simți dezamăgită de lipsa de creativitate a lui Paul Diaconescu: ”În a treia zi tot frumoasă îmi spui că sunt. Aștept mai mult”. Cum va motiva el lipsa unor noi complimente, vedem în câteva ore.

Totodată, Octavian Ciovică îi va face Annei Lesko o declarație neașteptată: ”Îmi place să joc rolul de copil...obraznic” și îi va fura acesteia un sărut pe frunte. Cum a reușit să o convingă pe aceasta să-l pupe și ce o va face să spună că ”Octavian este genul de bărbat din care faci ce vrei”, descoperim de la 21:30.

În același timp, în tabăra bandiților, emoțiile cresc tot mai mult. Giulia resimte din ce în ce mai mult lipsa mâncării, iar Gabi este tot mai axat pe munca necesară traiului în pădure: ”Supraviețuirea înseamnă să-ți faci lucruri”.

Cum va evalua Cristi Bozgan misiunea bandiților de a intra pe furiș în fermă și a fura ceva de acolo, vom afla tot astăzi.

Lipsa mâncării va contura o amplă discuție, de această dată între Anda Adam și Paul Diaconescu. Cum de la o simplă mamaligă se va ajunge la un real conflict, cine va fi primul fermier al săptămânii și pe cine va alege ca servitori, sunt întrebări care-și vor găsi răspunsurile în prima ediție a acestei săptămâni din Ferma. Orășeni vs Săteni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult