Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Andreea Esca împlinește 50 de ani. Lucruri mai puțin știute despre cea mai cunoscută prezentatoare de știri din România

Andreea Esca sărbătorește pe 29 august împlinirea a 50 de ani. Cunoscută prezentatoare de la Știrile ProTv a sărbătorit alături de prieteni, pe care i-a dus într-o excursie surpriză în weekend-ul trecut.  

Andreea Esca este un nume pe care toți românii îl cunosc, se confundă cu Știrile ProTV, și este un simbol al profesionalismului la pupitrul de prezentator de știri din România.

Născută în București, pe 29 august 1972, Andreea Esca a studiat la Șoala Superioară de Jurnalism și a urmat programe de pregătire profesională la Centrul pentru Jurnalism Independent din Praga, la CNN Atlanta din Statele Unite și în Atena, Grecia.

Și-a început cariera ca jurnalist la SOTI, la începutul anilor '90, iar din 1 decembrie 1995, odată cu lansarea postului de televiziune PRO TV, a devenit prezentatoare a Știrilor ProTv, de la ora 19.00, principalul jurnal de știri.

Atunci a transmis și salutul celebru „Bună seara România, Bună seara București, Pro TV te salută”, rămas în memoria multora.

Este cea mai longevivă prezentatoare de știri din România, cu aproape 28 de ani în care a fost văzută constant la pupitrul Știrilor ProTv. 

Curiozități despre începuturile în presă ale Andreei Esca

Chiar dacă toată lumea o recunoaște de la pupitrul Știrilor ProTV, puțini sunt cei care știu cum a început cariera ei jurnalistică.

În ianuarie 1992, un prieten a sfătuit-o să participe la un interviu la postul SOTI. Fără experiență în televiziune, Andreea a primit pe loc postul și a fost desemnată să prezinte știrile.

Televiziunea independentă din România era în fazele de pionierat atunci când Andreea Esca a început să prezinte știrile, iar acest lucru a fost o adevărată oportunitate pentru ea.

A avut ocazia să ajungă în SUA pentru un stagiu de pregătire la CNN Atlanta. Acolo a luat contact cu lumea reală a televiziunii, a văzut cum funcționează o redacție de știri, cum arată un prompter și a făcut cunoștință cu întreaga tehnologie folosită pentru a realiza și prezenta un program de știri de calitate.

Toate aceste cunoștințe au fost puse în slujba noului proiect pe care l-a început în 1995 alături de o echipă nouă: PRO TV și Știrile ProTv.

Cariera de jurnalist pe plan internațional

Andreea Esca este membră a echipei de reporteri CNN World Report și prin intermediul acestei poziții a avut ocazia să transmit în direct nu doar din România, dar și din alte mari orașe precum Pariş, Madrid, Helsinki și Varșovia.

De asemenea a făcut deplasări în SUA, de unde a transmis pentru PRO TV.

Printre cele mai importante evenimente pe care le-a acoperit cu echipa Știrilor ProTV, au fost Summitul de la Madrid, când România urmă să fie primită în NATO, și Bruxelles, când am aderat la Uniunea Europeană.

De asemenea, a intervievat personalități marcante precum Madeleine Albright, Al Gore sau Richard Branson.

Cum a sărbătorit Andreea Esca aniversarea de 50 de ani

Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 50 de ani, Andreea Esca a decis să-și surprindă prietenii cu o excursie tocmai la Istanbul.

Prezentatoarea de la Știrile ProTv și-a invitat prietenii apropiați la Aeroportul Otopeni, fără a le spune, însă, ce le pregătește, abia după îmbarcare au aflat unde merg.

Lucian Mândruță este cel care a povestit pe rețelele de socializare că „N-am știut până la ora asta unde plecăm. Din zece în zece ani, așa e ziua Escăi: surpriză. Azi? Știm deocamdată linia aeriană, așa că va fi probabil undeva în Orient”.

Ulterior, tot el este cel care a revenit cu o completare și a anunțat că au plecat toți la Istanbul.” Până la urma Esca ne-a dus la Istanbul, de ziua ei, prieteni, rude şi copii... Suntem vreo 70 şi-a fost nevoie de două autocare de la aeroport şi până aici - şoferii turci chiar au făcut întrecere cu noi, care ne duce mai repede...!”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult