Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Actorul Matthew Perry, celebru din serialul „Friends”, a ajuns de 15 ori la dezintoxicare și a fost aproape de moarte

Your browser doesn't support HTML5 video.

Actorul Matthew Perry, cunoscut pentru personajul Chandler din serialul "Friends", a ajuns de 15 ori la dezintoxicare. Dezvăluirea a făcut-o într-un interviu acordat unei jurnaliste din Statele Unite.

Drogurile și alcoolul aproape că i-au curmat viața, a mărturisit starul de la Hollywood. În încercarea de a renunța la dependența de opioide, a cheltuit aproape 9 milioane de dolari, spune Perry.

Invitat la o emisiune difuzată în Statele Unite, Matthew Perry a vorbit deschis despre perioada neagră din viața sa, când s-a luptat cu dependența de droguri și de alcool. Multe detalii le-a menționat și într-o carte autobiografică.

Matthew Perry, actor: „Beam, mă uitam la un film, adormeam profund, mă trezeam, apoi iar beam, mă uitam la un film, adormeam și tot așa...”

Diane Sawyer, prezentatoare ABC News: „Dar nu ai avut probleme cu replicile (în „Friends”), nu ai avut probleme cu sositul la timp (pentru filmări), nu ai avut probleme în a te prezenta în fiecare zi (la filmări)?"

Citește și
Matthew Perry
Matthew Perry, de nerecunoscut. Actorul din „Friends” își va publica memoriile pentru o sumă uriașă

Matthew Perry, actor: „Așa e. Mi-am impus o regulă că nu voi bea și nu voi consuma nicio substanță cât timp sunt la serviciu, așa că nu aș fi făcut vreodată asta, dar îmi făceam apariția mahmur și chiar tremuram”.

Cu toate astea, la un moment dat colega sa de platou, Jennifer Aniston, l-a confruntat cu privire la consumul de alcool, la fel și producătorii celebrului serialul.

Matthew Perry, actor: „În mediul înconjurător, atunci când un pinguin este rănit, ceilalți pinguini se grupează în jurul lui și îl susțin până când se simte mai bine. Asta au făcut și colegii mei din "Friends" cu mine”.

După un accident de jet-ski, starul din "Friends" a devenit dependent de analgezicele eliberate doar pe bază de rețetă, ajungând să ia până la 55 de pastile pe zi.

Mai mult, din cauza dependenței de droguri, medicii i-au dat la un moment dat șanse mici de supraviețuire, după ce opioidele i-au spart colonul și l-au lăsat în comă două săptămâni.

Matthew Perry, actor: „(Medicii) m-au conectat la un aparat numit "ECMO". Dacă vorbești cu orice doctor despre acel aparat, îți va spune că este un fel de "Ave Maria", și asta pentru că este ultima soluție la care oamenii mai pot apela înainte să moară. În acea noapte, la un astfel de aparat au fost conectate cinci persoane, iar eu am fost singurul care a supraviețuit”.

"Sunt destul de sănătos acum", a spus actorul de 53 de ani, mărturisind că de un an și jumătate n-a mai consumat nicio substanță interzisă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult