Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Actorul Gérard Depardieu a fost reţinut pentru agresiune sexuală. Este acuzat de două femei că „le-a atins”

Actorul Gérard Depardieu a fost luat în custodia poliției din Paris, sub acuzația de agresiuni sexuale.  

Actorul francez Gérard Depardieu a fost dus în custodia poliției din Paris pentru a fi interogat, a declarat avocatul său pentru CNN.

În vârstă de 75 de ani, Depardieu s-a prezentat luni dimineață la o secție de poliție din Paris, potrivit BFMTV.

El este interogat în legătură cu acuzațiile de agresiune sexuală formulate de două femei, care ar fi avut loc pe platourile de filmare.

Depardieu a mai fost plasat anterior sub investigație oficială pentru presupuse violuri și agresiuni sexuale, după ce mai multe femei au depus plângeri împotriva sa. Actorul francez a negat aceste acuzații la adresa sa.

Primul incident a avut loc în 2014, în timpul producţiei filmului "Magicien et les Siamois", de Jean-Pierre Mocky.

Citește și
shakira
„Femeile nu mai plâng”. Shakira lansează un nou album, cu aluzie la Gerard Pique

A doua oară s-a întâmplat în 2021, în timpul filmărilor la „Volets Verts”, de Jean Becker.

Acuzat că a atins două femei în timpul filmărilor

Prima plângere a venit de la o asistentă care avea 24 de ani la momentul incidentului, în 2014.

Potrivit versiunii sale, actorul a atins-o „pe tot corpul" și i-a adresat „cuvinte indecente”, a declarat aceasta pentru cotidianul regional Le Courrier de l'Ouest.

„Acest comportament m-a bântuit multă vreme”, spune ea.

Ea a depus o plângere în ianuarie pentru „agresiune sexuală săvârșită de o persoană care abuzează de autoritatea funcţiei sale".

„În timpul filmărilor, de dimineaţa până seara, asistam la mizeriile lui", a declarat pentru AFP actriţa Anouk Grinberg.

„Când producătorii de film îl angajează pe Depardieu pentru un film, ştiu că angajează un agresor", a acuzat ea.

Cea de-a doua plângere, depusă în luna februarie a acestui an, pentru agresiune sexuală, hărţuire sexuală şi insulte sexiste, a fost făcută de o scenografă de film în vârstă de 53 de ani.

Potrivit acesteia, actorul în vârstă de 75 de ani a imobilizat-o pe un coridor și i-a prins corpul între picioare.

La aflarea incidentului, echipa de filmare i-ar fi cerut actorului să îşi ceară scuze, ceea ce acesta a şi făcut.

O anchetă a fost deschisă ulterior, potrivit Parchetului din Paris, în luna martie, confirmând un raport al Mediapart. 

Pus sub acuzare pentru viol și agresiuni sexuale

Depardieu a fost pus sub acuzare în decembrie 2020 pentru viol şi agresiune sexuală, după o plângere a actriţei Charlotte Arnould, care a reclamat că, la sfârşitul lunii august 2018, au avut loc două violuri la domiciliul din Paris al actorului.

Plângerea actriţei Hélène Darras, care l-a acuzat pe Gérard Depardieu că a agresat-o sexual în timpul unor filmări din 2007 a fost respinsă la sfârşitul lunii decembrie pe motiv că faptele s-au prescris. 

În decembrie 2023, jurnalista şi scriitoarea spaniolă Ruth Baza a depus, de asemenea, o plângere în Spania împotriva actorului pentru viol. Faptele au avut loc la Paris în 1995.

Gérard Depardieu neagă faptele. Într-o scrisoare deschisă publicată în Le Figaro în octombrie anul trecut, Gérard Depardieu a declarat că a vrut să spună adevărul şi că nu a abuzat niciodată de o femeie.

„Nu am decât cuvântul meu pentru a mă opune tribunalului mediatic şi linşajului care mi-a fost rezervat”, a spus actorul la vremea respectivă, conform AFP și News.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult