Actorul Dustin Diamond, celebrul Screech din serialul "Salvaţi de clopoţel", a fost diagnosticat cu cancer
Actorul a fost spitalizat săptămâna trecută în Florida, după ce a acuzat dureri în tot corpul.
Managerul lui a confirmat că Diamond, în vârstă de 44 de ani, a fost diagnosticat cu cancer și așteaptă rezultatele testelor medicale pentru a afla natura și locația bolii. Totodată, actorul ar fi avut dureri și din cauza afecțiunii virale Zona Zoster.
Un prieten apropiat al lui Dustin Diamond a declarat pentru publicația The Sun că actorul avea o umflătură mare pe gât de ceva timp, însă a amânat vizita la doctor de teamă că cineva îl va fotografia și va pune fotografia pe internet.
Cancer în stadiul patru înseamnă că boala s-a răspândit și la alte organe și părți ale corpului. Dustin Diamond ar urma să înceapă chimioterapia săptămâna aceasta.
Dustin Diamond și-a început cariera în adolescență și a fost unul dintre cele două personaje care au apărut în serialul Salvați de clopoțel de la început până la sfârșit.
Personajul "Screech" nu a apărut în noua producție "Salvați de clopoțel" din 2020, însă este menționat în serial, spunându-se că a devenit astronaut pe Stația Spațială Internațională.
Sursa: The Independent
Etichete: cancer , Dustin Diamond , salvati de clopotel , screech
Dată publicare: 15-01-2021 12:12