Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Actor din filmele „Attack on Titan”, găsit mort în casă. Avea doar 30 de ani

Actorul japonez Haruma Miura, cunoscut din filmele „Attack on Titan” şi „Kimi ni Todoke”, a murit la vârsta de 30 de ani, iar autorităţile bănuiesc că el s-a sinucis.

Tânărul actor a fost găsit sâmbătă în casa lui din Tokyo şi decesul a fost declarat la spital. Anchetatorii sunt de părere că Miura s-a sinucis, însă cauza morţii nu a fost confirmată oficial, potrivit The Hollywood Reporter, potrivit News.ro.

Haruma Miura şi-a început cariera în 1997, în televiziune, iar primul rol principal l-a primit în 2006, în filmul „Catch a Wave”. A mai jucat în „Kimi ni Todoke” (2010), „Tokyo Park” (2011), două filme „Attack on Titan” şi „Little Nights, Little Love” (2019).

Pentru rolul din „The Fighter Pilot”, el a primit în 2013 o nominalizare la premiile Academiei japoneze de film.

Miura era şi actor de teatru. Între altele, a jucat în adaptarea „Kinky Boots”, în 2016, rol care i-a adus Haruko Sugimara Award.

Recent, şi-a început cariera muzicală. Anul trecut a lansat single-ul „Fight For Your Heart”.

Cel mai recent proiect al lui, „The Confidence Man JP: The Movie 2”, va fi lansat în Japonia pe 23 iulie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult