A început numărătoarea inversă pentru concertul Coldplay din București. Sunt așteptate 100.000 de persoane pe Arena Națională
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fanii vor putea intra pe stadion cu recipiente din plastic pentru apă, iar în interiorul incintei vor avea la dispoziție puncte gratuite de hidratare. De altfel, spectacolele se învârt în jurul sustenabilității. Cei care au bilet pe gazon vor putea produce prin dans, energia electrică folosită la concert.
Cele două concerte ale formaţiei Coldplay de la Bucureşti au bătut orice record de viteză în materie de vânzare a biletelor. Organizatorii așteaptă în fiecare seară în jur de 50.000 de fani. Fanilor li se va permite accesul pe stadion cu ambalaje reutilizabile de plastic de până la 750 de ml, pe care le vor putea umple cu apă, gratuit. La bar, băuturile vor fi vandute doar în pahare reutilizabile, pentru care clienții vor plăti o garanție de 15 lei, pe care o vor primi înapoi atunci and vor returna recipientele. Roxana Cojocaru, manager de sustenabilitate: „Ambiția este să nu avem plastic de unică folosință în cadrul acestui concert. Iar soluțiile identificate sunt pentru apă. Există apă pe care participanții o pot bea gratuit. Asta înseamnă că vom permite accesul cu sticle reutilizabile doar de plastic, nu de unică folosință, de plastic reutilizabile - nu din sticlă, din ciob sau din metal, pentru că există un risc de securitate. Oamenii pot și cumpăra din zona barurilor apă sau alte băuturi, care vor fi turnate în pahare reutilizabile.” Pe de altă parte, cei care au bilete pe gazon vor sta pe o podea cinetică pe care atunci când vor dansa vor produce energie. Cei care vor ajunge mai devreme la stadion vor avea la dispoziție zone de așteptare cu baruri, standuri cu tricourile trupei, dar și mâncare.
Inclusiv transportul va fi unul sustenabil. Pentru cele 2 concerte Coldplay, Societatea de Transport a pus la dispoziție mijloace suplimentare, iar programul prelungit. Fanii vor putea merge către stadion cu autobuze electrice și hibrid, dar și cu troleibuze cu autonomie. Ultima plecare de la Arena Națională va fi după miezul nopții, astfel susținătorii trupei sunt sfătuiți să își lase mașina acasă. Ca să intrați mai repede în atmosferă, pe VOYO găsiți concertul trupei Coldplay de la São Paulo.