Modifica setarile cookie
Toate categoriile

13 femei îl acuză pe actorul Gérard Depardieu de agresiuni sexuale, comise între anii 2004 şi 2022

Site-ul de investigaţii Mediapart a publicat marţi o anchetă în care apar mărturiile a 13 femei care îl acuză pe Gérard Depardieu de agresiuni sexuale.

Aceste acuzaţii se adaugă la cele pentru viol, după o plângere a actriţei Charlotte Arnould, scrie Le Figaro, potrivit News.ro.

Conform sursei citate, agresiunile ar fi avut loc pe platourile de filmare a unsprezece filme şi în aer liber, între anii 2004 şi 2022.

Trei dintre aceste femei au depus mărturie în instanţă fără a face plângeri. "Unele au renunţat, altele nici nu s-au gândit la asta. În discuţie, sentimentul că declaraţiile lor ar cântări puţin faţă de cele ale monumentului cinematografiei franceze. Şi că ar putea chiar să-şi semneze sfârşitul carierei lor", se arată în anchetă. Unele actriţe au preferat să rămână anonime, altele au decis să apară sub pseudonim.

Una dintre actriţe explică faptul că agresiunea s-a desfăşurat la vedere.

Citește și
gerard depardieu
Actrița Charlotte Arnould susţine că a fost violată de Gerard Depardieu

Actriţa Sarah Brooks merge şi mai departe, acuzându-l pe actor de o tentativă de atingere, care ar fi stârnit râsul echipei de filmare.

Ancheta mai sugerează că regizorul Fabien Onteniente ar fi susţinut în 2007 comportamentul nepotrivit al lui Gérard Depardieu faţă de directoarea de casting. Cineasta a explicat pentru Mediapart că a fost obligată să-l apostrofeze pe Gérard Depardieu.

La rândul său, actorul a răspuns pentru Mediapart prin vocea avocaţilor săi. "El neagă în mod oficial toate acuzaţiile care pot intra sub incidenţa legii penale", au spus aceştia.

Gérard Depardieu, 72 de ani, a fost inculpat pe 16 decembrie 2020 pentru "violuri" şi "agresiuni sexuale" pe care le-ar fi comis în vara lui 2018. Acuzaţiile au fost făcute de actriţa Charlotte Arnould, ceea ce el contestă.

Gérard Depardieu, care a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Cyrano de Bergerac” (1990), a jucat în peste 200 de filme şi producţii de televiziune.

Este recunoscut pentru roluri din filme ca „1900/ Novecento” al lui Bernardo Bertolucci, „La Chèvre” al lui Francis Veber, „Le dernier métro” al lui François Truffaut, „Green Card” al lui Peter Weir şi miniseria „Le Comte de Monte Cristo”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult