Interviu cu Mihai de la trupa Breathelast: ”Fiți serioși cu ceea ce faceți!”
Galerie foto
Nu e ușor să lansezi un album de rock în zilele noastre, și nu este vorba doar de partea financiară.
Greutățile și dificultățile cu care se confruntă un artist român din underground sunt diferite și pleacă inclusiv de la momentul zero - adică de la găsirea unei formule care să fie potrivită pentru trupă.
Așa s-a născut Breathelast, cu aproape 8 ani în urmă, când câțiva pasionați de muzică, dar exasperați că nu reușeau să închege o trupa care să și reziste … au format încă o formație, cu o "ultimă suflare", care să le aducă aminte de toate greutățile prin care au trecut.
Au trecut mulți ani de atunci. Tinerii s-au maturizat, gusturile lor muzicale s-au mai schimbat. Trupa Breathelast care a pornit la drum în 2008 avea un stil diferit (nu-metal, alternative) față de cel de acum (hardcore, post-metal, core-metal), iar membrii săi erau alții.
Între timp, după multă muncă și perseverență, băieții au reușit să semneze cu Universal Music România pentru lansarea primului lor album, "All of this amounts to exactly nothing, until you throw it all away".
Mihai, vocea acestei trupe - adică cel care urlă la noi pe riff-uri furioase, după care brusc își transformă vocea într-una melodioasă - și-a deschis sufletul în fața noastră, așa cum o face deja și în muzică, povestindu-ne despre acest prim album full-length al trupei Breathelast. Discuția o găsiți puțin mai jos.
Este un album care înseamnă de fapt … 3 ani de nopți pierdute, fericire, bucuria de a crea, supărări și mai ales multă multă muncă. Adică "All of this amounts to exactly nothing, until you throw it all away".
Cristian Matei ”Mumu”: Salutare, Mihai. În sfârșit, primul album Breathelast… Mi-aduc aminte, când am ascultat și văzut prima dată Breathelast a fost pe Youtube, cu "Wolves" (2013).
Știu că după ce s-a terminat clipul eram ceva de genul … what the f..?? Adică ăștia sunt români, pe bune? Un hardcore post-metal foarte "romantic", prin pădure, cu fetițe mascate și tot tacamul. După aceea, însă, ați cotit-o după Maluri, unde ați găsit Monstrul, Ascuns în pereți, bineînțeles, și pe Întuneric. O schimbare care mie mi-a plăcut foarte mult, și cred că și publicului, din ce am văzut la concertele voastre.
Ce s-a întâmplat în toți anii ăștia - de la E.P.-ul vostru de lansare că trupa și ceea ce cântați acum?
Mihai: O călătorie într-adevăr :). Mulțumim pentru cuvintele frumoase de mai sus, mereu e că o călătorie în timp să auzi o părere despre ce ai făcut, una de care nu erai conștient, deoarece eu am preluat (ca promovare și stil de abordare a compozițiilor vocale) trupa ca pe o săgeata și am încercat să o țin în zbor, săgeata fiind energia și cheful nostru de a face muzică în România. Zborul a fost supraviețuirea în condiții de zero interes față de eforturile locale, odată ce numele existente satisfac pe deplin “piața” de concerte și festivaluri. Și multe alte motive :)).
Trupa a pornit de la a-și dori să fie ceva fără rețetă, dar inspirați din Parkway Drive și ce ne mai plăcea nouă atunci, fiecăruia dintre noi. După ce am epuizat focul de a încerca să ne imităm eroii, fiecare cu ai lui, am încercat să fim un pic mai personali, conform creșterii interioare pe care o simțeam. Normal că și pe debutul autointitulat Breathelast, cât și pe The Flood (split-ul cu Cap de Craniu), existau piese sau crâmpeie foarte personale și consider că starea nu ne-o poate fură nimeni, indiferent cât “furi” sau adaptezi din ce îți place pe local sau în afară și ce te-a inspirat.
De la Maluri, deja știam că vreau să cant (și) în română și teama de a nu fi primită bine această decizie deja plana în cultul intim al rechinilor. Dar eu zic că a trecut cu brio, mai ales că am ales să lipim ambele variante (acustic și electric ), într-un filmuleț de 8 minute… ceea ce nu e foarte “comercial”. Consider că sufletul nu poate greși în ceea ce îți transmite, mai ales dacă ai fost sincer cu ce ai pus pe hârtie și chitară. Și când zic sincer, mă refer și la procesul îndelungat în care chitara începe să asculte un pic de voce, vocea de chitară, basul de tobă, toba după chitară, toate permutările posibile, sincere și în amalgamul unei concluzii ce nu se lasă mult așteptată, dacă există această chimie de a contopi inspirațiile membrilor de la sine.
Continuăm să evoluăm la interior și sperăm noi, și tehnic sau conceptual, dar sinceritatea abordării procesului de compoziție este osul care stă la baza organismului în dezvoltare.
Cristian Matei ”Mumu”: Înainte de Breathelast ai cântat în mai multe trupe de pe scena alternativă, deci ai deja ceva ani de când îți rupi plămânii prin cluburi și festivaluri. Cum vezi în prezent muzica din underground-ul românesc? A evoluat față de acum 10 ani, să zicem, sau dimpotrivă … a rămas la un nivel pe care nu-l mai poate depăși?
Mihai: Mi se părea că absolut totul a involuat pe plan general și pe urmă am văzut cu toții cum o trupă precum Coma - mă refer la faptul că vine din underground cu ani fideli petrecuți în el alături de oamenii care le stau cu respect în față - face senzație pe toate scenele festivalurilor din România, țară pe care o credeai moartă și îngropată, cel puțin organizatoric muzical sau ca posibilități de afișare.
Pe lângă toată filozofia mea cu mersul înainte, sinceritatea în vorba și în port și bun simt față de eforturile din jur (dacă nu îți place, caută ceva ce îți place), s-a adunat și răbdarea de a parcurge distanță. Și distanță este și va fi mereu diferită pentru fiecare dintre noi. Dar asta e cel mai frumos, să știi că ăla e drumul tău. Consider că oricine va parcurge distanța, dacă își dorește cu adevărat și simte că în timpul ăla nu pierde nimic, doar se câștigă pe sine de atâtea ori over. M-am prins că asta face diferența, aparența cu care faci treaba asta și canibalismul cu care îți muști din suflet fără să plângi sau să suferi în fața altora, deoarece bucată aia mușcată se transformă în ceva ce umple un gol. Și tot așa.
Pe scurt, mi se pare că e momentul în care responsabilizarea propriilor dorințe a devenit esențială pentru satisfacerea lor parțială sau totală. Fiți serioși cu ceea ce faceți. Distracția nu e rea, dar să nu fie doar aia. Și nu va așteptați la minuni după o lună de existență și 2, 3 concerte, deoarece este imposibil. Și efemer. Călătoria este totul, nu vârfurile ei, și alea aparente, prin comparație cu alții sau alte medii de dezvoltare din alte țări.
FOTO: Mihai, voce, Breathelast
Cristian Matei ”Mumu”: ”Maluri”, ”Monstrul”, ”Ascuns în pereți” sau ”Întuneric” sunt niște piese deosebite, din punctul meu de vedere, pentru că reușesc să (îmi) transmită niște sentimente incredibil de confuze: un fel de furie amestecată cu depresie, care de fapt nu prea au ce caută împreună. Însă asta îmi place cel mai mult, de fapt. Contradicția.
Nu știu dacă asta s-a urmărit de fapt cu acele piese, însă aș vrea să știu cine compune muzica și versurile la Breathelast, în prezent?
Povestește-ne puțin cum a mers treaba cu acest prim (full) album al vostru.
Mihai: Eu scriu majoritatea versurilor, în proporție de 99%. Au existat mici intervenții pe primele două albume, la niște piese, unde Radu - toboșar și backing vocals - actualmente vocalist la HVNDS - a avut niște idei bune pe Promise / Undying (parcă) și altele și mi-au plăcut și le-am lăsat. De asemenea și Vali, pe albumul nou a venit cu un draft de piesă și o line de voce și versuri pentru refrenul ei, la fel, mi-au plăcut, le-am înțeles, le-am înglobat în ce a urmat să devină Unsung Foes, piesa 13 de pe noul material.
Sunt deschis, am răbdare și îmi place să leg în sens lucruri, deoarece așa consider că sunt mai puternice relațiile între cântece, materiale și între lumile pe care ni le creăm, dându-le viață ideilor. Cât despre depresie, e bine sesizată treaba, piesele în română au devenit monolog, cu mici excepții când oferi concluzii lumii sau ceri ajutor prin unele rânduri, dar ideea principala rămâne ce am scris mai sus: pui pe hârtie fix ce deranjează în tine, la tine, despre tine sau lume, așa cum se reflectă de tine, deși sună egoist la început, procesul implică o transformare, odată ce încep staturile de instrumente și de modificări din partea trupeților, să intervină asupra piesei.
Și momentul ăla de fabrică organică ce funcționează doar prin voința liberă și chimie probată este cel mai frumos, în opinia mea. Este punctul culminant al creației și al aventurii noastre ca rechini muzicali. Deja am ajuns la concluzia că dacă o piesă e bună, datorită reflexelor antrenate dintre noi, va curge de la sine. Albumul nou compilează piese pe care le-am pus cap la cap timp de 3 ani de zile, este un album marcat de ambiție, răbdare, probleme personale și materiale, dar care, cumva, a folosit timpul prin toate aceste procese, în avantajul sau.
De ce spun asta? Deoarece nu am avut conceptul de la bun început, nu în ziua 1 a primului an din cei 3. Nu am avut ordinea pieselor care să îmi dea libertatea de a gândi conceptual albumul sau nu știam dacă vor supraviețui toate până într-un bun final. Timpul și atributele membrilor formației, înșiruite mai sus, au provocat asta.
Marius Costache (Studio148) are rolul că a luat ce am simțit noi și ce am executat și a dus-o până în Valhalla și înapoi, ca să sune ”godlike”. Și sună. Fără el, nu ar fi sunat la fel și ne bucurăm să îl fi avut alături în călătoria asta anevoioasă.
Consider că este o victorie pentru el și pentru noi că am terminat acest album, dar și pentru subteran. Nu e un lucru ușor să rămâi om întreg după așa ceva. Probabil de aia rămânem rechini :). Dacă ar fi să trag o concluzie reală asupra acestui album este că efortul finalizat merită toată răbdarea din lume. Nu cred că am participat la ceva mai activ în viața mea, cu toată ființa și cu toate căile deschise către îmbunătățirea și finalizarea lui.
FOTO: Ionuț, chitară, Breathelast
Cristian Matei ”Mumu”: Pe 13 februarie veți lansa oficial albumul "All of this amounts to exactly nothing, until you throw it all away", în Club Control din București. Un nume de album excelent :) M-am uitat de 3 ori pe pagina voastră de Facebook cu evenimentul, până când am reușit să-l scriu pe tot. În fine.
Ați pregătit ceva special sau va fi pur și simplu Breathelast? Adică .. venit, cântat, aplaudat și plecat..
Mihai: Nuuuu. Bine, nu întindem o plasa în față scenei și pregătim artiști la trapez, dar avem MUUULTE lucruri pregătite. De la proiecții by Alexandru Das (Valerinne, Modern Ghost Of The Road, AD - grafica materialelor Maluri și noul LP), până la clip nou, ce va rula la jumătatea setului (by BlueCat Studio - Anya), până la ”merch” nou (AD și Dark Side.Merch Division) și CD-ul fizic la standul Universal Music România, ce ne vor fi alături în seara aia, nu am degete și ore în zi să vorbesc despre câte lucruri frumoase au făcut pentru noi toți acești oameni.
Da e de datoria noastră să continuăm să promovăm muzica și formația ca să creăm această fluiditate de comunicare între brand-urile implicate cu rechinii. În seara respectivă vom fura cadre cu ajutorul ochiului simțitor și magic al lui Miluță Flueraș, pentru alte surprize video din viitor și tot așa :)... Andrei Irode pregătește o seară incendiară pentru actul de support de la eveniment și tot ce pot să scriu este că va fi o premieră absolută cu niște invitați de vaza ai scenei alternative (și nu numai) și nu se va opri aici. Să rămâneți cu ochii pe el, că omul s-a TREZIT și muzica a trezit ceva în el. Și-a găsit locul.
Sărbătorim și asta în seară cu pricina: oricine poate face din pasiunea lui o voce puternică, una care să vindece și să îi inspire și să îi trezească pe alții, dar NU peste noapte. And it must be true, nu împrumutat din filmul de aseară sau cel mai recent clip al unei formații de afară care te dă pe spate. Trebuie să te roadă din mers. Și să găsești o soluție să trăiești productiv cu asta. Căutarea = Vindecarea.
Cristian Matei ”Mumu”: Un ultim lucru te rog să-mi mai spui. Piesele de care am pomenit eu mai sus sunt, toate, în limba română. În schimb, din cele 14 piese de pe albumul vostru de debut, doar 2 sunt în română - probabil ”Monstrul" și "Ascuns în pereți".
Este o strategie, ca să testați și piața de "afară", sau pur și simplu așa ați vrut? Pentru că piesele în română sună incredibil de bine și aproape că-mi pare rău că sunt așa puține ...
Mihai: Îți mulțumim pentru cuvintele frumoase din nou, deși circumspecți (eu și ai mei din, formație), am reușit să ne găsim un loc în limba română. Eu când am început în nOciv, băgam română la greu, că și atunci scriam versuri și linii full pe piese sau parțial unde era nevoie. Am renunțat la română când inspirațiile de afară deveniseră covârșitoare. Am revenit :)) .
Am crescut, ne-am găsit pe noi. Pe albumul LP, piesele în română sunt Oase - electric ( new song) și Infern - acustic. S-au întâmplat în perioada despre care îți vorbeam mai sus, triunghiul bermudelor format din cei trei ani în care aproape că a dispărut albumul asta :)).
Ordinea pieselor este naturală, ordinea în care le-am făcut și cantitatea e dată de ce am trăit în perioada aia. Nu există strategie, cel puțîn nu clasică. Albumul conține 3 ani de muzică, perioada după care am simțit că ne indreptăm către altceva (deoarece noi am început să cântăm în română în paralel cu pregătirea acestui album, dovadă o fac și piesele de pe el, dar și Monstrul și Ascuns în Pereți), și am explorat acel altceva, în timp ce așteptăm să soluționăm albumul nou. Acel ceva se va transformă în timp, într-un album LP în limba română.
Interesant și ce nu am spus nimănui - pentru că nimeni nu ne-a întrebat :)) - este că am decis că albumul în română ce va urma să îl scoatem când avem suficiente piese trase, să NU conțină decât piese care nu au fost pe niciun alt material, ca să nu afectăm conceptul care ține fiecare album în parte legat de universul lui. Țin la asta foarte mult. Dacă primul album este doar o înșiruire de (aproape) one name titles și nu am decis să îi punem titlu, este pentru că am dorit o introducere.
Al doilea. The Flood, are ca tema viața după un potop imens. Maluri reprezintă cheia în a aborda limba română și Miluță Flueraș a simțit cel mai bine treaba asta, deoarece a creat conceptul pentru clip fix ca pe o bătălie între două direcții, noi singur având cheia deciziei care ne va salva sau ne va schimba în timp.
Albumul LP nou este ciclic și vorbește despre istoria unei lumi care își repetă greșelile cu candoare fără să învețe nimic și se trasează de alungul pieselor ca o avertizare ce se dorește recitită și înțeleasă de fiecare dată. Deoarece suntem oameni și uităm. Albumul în română, cel din viitor, va fi o călătorie pe marile din capul nostru, poate cea mai periculoasă călătorie pentru cei conștienți de ce se întâmplă în jurul lor și care pleacă cu acest bagaj observat, în călătoria pe Marea Ascunsă. Da, așa se va numi albumul.
Cristian Matei ”Mumu”: Mulțumesc, Mihai. Multă bafta la concert și succes cu noul album!
Mihai: Mulțumim foarte foarte mult pentru intentile bune, ajutorul pe care îl oferi eforturilor locale, la care te adaugi prin excelență, și îți mulțumim că ai înlesnit prin acest interviu prezentarea cu alți ochi a idilei noului nostru material și probabil primul și ultimul de felul sau (full length predominant în engleză).
Multă sănătate și spor în tot ce îți propui sau faci deja și să ne vedem / auzim cu bine, dude! ^:)^ :D (^^^).
Prietenii Breathelast promit o seară de neuitat pe 13 februarie
Și mai trebuie spus ceva foarte important. Trupa Breathelast are câțiva prieteni care nu numai că nu vor lipsi de la party-ul din 13 februarie din Club Control (București), dar ei vor susține într-un mod special acest album, fiecare în felul său.
În primul rând îl avem pe Andrei Irode. Un om deosebit, despre care Teo Maftei îmi povestea înainte de tragedia din Colectiv că - deși este proprietarul unei firme de securitate și pază - este "unul de-ai noștri". Adică este o persoană implicată inclusiv cu sufletul în ceea ce înseamnă concertele rock.
Iar acum, pe 13 februarie, a făcut un pas înainte și a trecut la statutul de DJ, pentru că iubește muzica foarte mult. El are misiunea de a încălzi atmosfera înaintea concertului Breathelast, și o va face cu un setlist special, alături de invitații săi, artiști ai scenei alternative-underground.
Apoi este Stelian Teodorescu - Sthelu, vocea trupei Sunet Fin, cel care îmbină rap-ul cu metalul într-un mod în care nu s-a mai auzit în România.
Lazerface, adică Andrei Coste, producător și DJ din Cluj-Napoca, a pregătit un intro special pentru setul de lansare din 13 februarie.
Iar Miluță Flueraș este un prieten mai vechi al trupei, fiind aproape de Breathelast încă de la apariția materialului "Maluri".
"Miluță Flueraș ne-a fost aproape în simțire și înțelegere, astfel încât am reușit să construim o prima introducere serioasă pe imagine, în abordarea în română a pieselor. La fel a fost și cu conceptul fotografic pentru acest album, rezultat ce s-a combinat apoi în detaliile design ului propus de către Alexandru Das, rezultând un artwork care să cuprindă vastul ideii noului material și mesajul propus de formație. Abia așteptăm să dezvăluim întregul artwork cum se cuvine, prin CD ul final, pe care îl veți găsi în seară concertului de lansare din Control Club. Mulțumim, Miluță! :D ^:)^ " - BREATHELAST.
BREATHELAST în 2018 înseamnă:
- Mihai - throat and dagger // - Hertzu - cannibalistic rhythm // - Aditza - low down dirty tones // - Vali - guitar and voice // - I0 Nuts - guitar and band pillar