Concert FloriMan - muzică electronică și folk-rock cu tulnice, drâmbe și fluiere. Florian din Transilvania, reinventat
Galerie foto
De fapt, întreaga carieră a lui Mircea Florian a adus în muzică lucruri mai puțin obișnuite: de la discul ”Tainicul vârtej” și până la proiectele din ultimii ani, dedicate salvării unui frumos instrument tradițional, tulnicul, Florian din Transilvania a oferit întotdeauna ineditul.
A găsit legături între ceea ce părea incomunicabil și multimedia, a disociat ceea ce părea trainic sudat, a găsit un liant pentru divertisment și educație, a asociat culori și note, a pus alături instrumente, fantasme și trăiri - oferind muzicii din România ceea ce i se cuvenea: profunzime și simplitate – cu mijloacele de exprimare moderne.
Aflat într-o permanentă „gâlceavă” cu limitele exprimării, cu plictisul și zona de confort, Mircea Florian nu face decât să ne ducă un pas mai departe, acolo unde nu ne-am fi gândit că poate ajunge muzica – cel puțin nu atât de simplu, de firesc.
Nici nu putea fi altfel, când alături de el sunt muzicieni cu atât de multă fantezie: Dixie Krauser, Lucian Stan (DJ Vasile), Florin Manca (Daath Yug) și Dragoș Andriana, precum și minunatele tulnicărese ale Țării Moților, din Munții Apuseni: Mariana Gligor (declarată „Tezaur Uman Viu” de către UNESCO) și Nina Onețiu.
Duminică, 27.05.2018, de la ora 17.30, FloriMan va suține un concert, alături de muzicieni deosebiți, pe Esplanada Teatrului Național București.
Mircea Florian: ”Proiectul nostru are drept miez un scenariu țesut în jurul unor personaje fantastice, creaturi magice care populau nopțile nu prea îndepărtatelor tradiții, cum ar fi strigoiul, moroiul, vidma sau vârcolacul (la noi) sau gorgonele și garguiele pe care le vedem pe catedralele vestului.
Mesajul spectacolului este poetic, dar el este evident cuplat cu un alt plan: al socialului - multe din piese vorbesc despre problemele zilei de azi… din perspectiva a două capete de balaur. Ne preocupă divertismentul conglomerat cu educația.
Tulnicele au un rol dublu. În primul rând ele sunt instrumente pe care se poate cânta o muzică extrem de solemnă – tulnicele au fost dintotdeauna percepute astfel. La încoronări și vizite oficiale erau folosiți mereu tulnicari veniți din Țara Moților. Tulnicul și Buciumul sunt instrumente înrudite cu bucina romană pe care o vedem pe Coloana Traiană.
Sunetul acestor instrumente este pe cât de puternic pe atât de maleabil. Are o căldură aparte pe care multe dintre instrumentele contemporane de suflat din alamă nu au cum să o aibă. Nu în ultimul rând, apariția unui tulnicar sau a unui grup de tulnicărese cântând este un este spectacol vizual extraordinar.”
Un proiect al Fundației Mircea Florian, în cadrul Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni, la inițiativa Administrației Prezidențiale.
Organizatori:
Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, Uniunea Artiștilor Plastici din România.