Arma secretă împotriva schimbărilor climatice. Pădurile României au o șansă mai bună de supraviețuire față de cele din Europa

Țara noastră are un număr mare de păduri naturale. Potrivit Inventarului Forestier Național, aproape 95% din pădurile noastre au specii native „care sunt la locul lor”, a spus Radu Melu, coordonator național WWF România la departamentul Păduri.

„În contextul ăsta, pădurile României au și o rezistență mai mare la schimbările climatice, dar eu cred că au și o șansă în plus de a se readapta la noile condiții climatice cu care ne confruntăm astăzi”, a spus Melu pentru ȘtirileProTV.ro.

„În general, Europa de Vest a făcut o sivicultură ceva mai intensivă, în care a mizat mai mult pe aspectul economic al lucrurilor. Noi am avut o sivicultură în care am promovat regenerarea naturală și tipul natural fundamental de pădure”, a mai spus el.

„În silvicultura din vestul Europei, de multe ori s-au adus chiar specii exotice precum Duglasul, pentru valoarea lemnului, fără să mai conteze atât de mult adaptabilitatea speciilor respective la condițiile pedoclimatice din țara respectivă sau locația unde ele au fost puse. Acolo este efectiv agricultură de lemn, fermă de lemn, acolo nu mai este silvicultura aceea care să lase în urmă o pădure care seamănă cu pădure naturală”, a adăugat Melu.

România are un nivel scăzut de monoculturi față de Europa de Vest. Ce înseamnă acest tip de pădure

Astfel, țările din vestul Europei au adesea monoculturi, adică păduri compuse dintr-o singură specie. În Europa, 33% din zonele forestiere sunt compuse din monoculturi sau păduri naturale omogene, potrivit Forest Europe, conferința ministerială privind protecția pădurilor pe continent.

Pădurile naturale din România presupun un amestec de specii. Dacă o specie pică, celelalte rămân, întrucât fiecare este mai rezistentă sau mai slabă în fața unui factor amenințător. Dacă elementul dăunător este nivelul temperaturii, de exemplu, speciile din arealul de jos pot rezista mai bine, iar cele de sus pot dispărea. În Europa de Vest, pe fondul numărului mare de monoculturi, dacă o specie suferă, pădurea dispare.

„Monocultură înseamnă o pădure cultivată în stilul viței de vie, dacă vreți, lignicultură sau o cultură intensivă de lemn. România aproape că nu are monoculturi, are foarte puține suprafețe de monoculturi. Noi avem păduri cultivate în stilul natural, bineînțeles, acolo unde se face silvicultura corect, pentru că avem și probleme precum tăierile ilegale”, a spus Melu.

Cea mai veche monocultură a fost documentată în 1368, când Pinus sylvestris (pinul de pădure) a fost crescut în pădurea Lorenzer aproape de Nürnberg, Germania, pentru a produce cherestea industrială. Conceptul vestic de monoculturi s-a dezvoltat în secolele XVIII și XIX în Europa, pe fondul interesului crescut pentru producția la scară largă în cel mai scurt timp posibil, potrivit jurnalului științific Global Ecology and Conservation.

Deși monoculturile au dominat împăduririle în ultimele două decenii, interesul pentru plantarea unui amestec de specii este tot mai mare pentru a combate criza climatică.

Scopul monoculturilor rămâne producția de lemn, necesar vieții oamenilor, astfel că, dacă specia rezistă la un nivel acceptabil într-o anumită zonă, oamenii o plantează acolo pentru a genera câștiguri economice. Însă, ei nu iau în considerare criterii esențiale de mediu și lipsa de biodiversitate pe care o implică, conform expertului.

„E ca și cum ar ține un parapet foarte mulți oameni sau numai un singur om. Când sunt foarte mulți, acolo crește forța. Așa se întâmplă și în pădurile natural, unde avem foarte multe specii comparativ cu aceste monoculturi unde rareori găsești biodiversitate. Dacă se schimbă ceva sau vine un anumit agent patogen, ceva care să afecteze pădurea respectivă, un virus, un gândac, o insectă, o decimează. Nu mai există alte specii amestecate care sunt imune la factorul respectiv, nu mai există alte specii care să mănânce gândacul. Astfel, în Europa Occidentală, în aceste păduri, monoculturi, culturi intensive de lemn, au apărut tot felul de boli cu care nu s-au confruntat până acum”, a spus Melu.

România are păduri pure, care diferă de monoculturile plantate de oameni. De ce este un lucru pozitiv

Țara noastră are și păduri în care crește o singură specie, precum Zâmbrul sau Laricele.

În unele zone, „este normal să fie pădure pură de molid și să nu existe amestec, pentru că fagul sau celelalte specii nu urcă până la acea altitudine”, a mai spus expertul forestier.

Pădurile pure nu reprezintă însă o problemă pentru România, întrucât în anumite zone, cu anumite condiții climatice, „asta este soluția”.

Problemele pădurilor din România

Pădurile din România se confruntă totuși cu mai multe probleme și provocări.

Doborâturile de vânt reprezintă una dintre ele. Molidul suferă din această cauză, pentru că are o rădăcinare superficială. Însă salvarea molidului vine, din nou, din diversitate. „Dacă este în amestec cu fagul, care are rădăcini puternice și care nu suferă așa tare la doborâturile de vânt, există un suport mecanic, practic se sprijină unii pe alții și nu mai cad”, a spus Melu.

Și incendiile de pădure încep să crească în consistență în România, potrivit lui. De aceea, este important să cunoaștem măsuri de prevenție și limitare a dezastrelor.

De pildă, o pădure pură de rășinoase, de brad sau molid, are un risc ridicat de extindere rapidă a focului.

„Cred că orice copil a pus la un moment dat, într-un foc de tabără, o creangă verde de brad sau de molid pe foc. Cum arde aia? Fabulos de repede”, a explicat Melu.

Însă, fagul verde amestecat cu rășinoasele ar limita răspândirea incendiului, deoarece nu ar arde la aceeași viteză.

Există și incendiul de litieră – al frunzelor uscate și crenguțelor căzute pe sol, în cazul căruia rășinoasele pot ajuta cu stoparea focului prin aciditatea de care dispun.

Incendiile forestiere ridică însă o altă problemă unde România „nu stă bine deloc”, a spus Melu. „Pentru incendii e foarte bine să avem și infrastructură. Avem multe zone unde dacă avem incendiu nu avem cu ce ajunge la el, nu avem cum să băgăm o mașină acolo.”

Mai mult, Melu trage un semnal de alarmă în rândul populației, dar și al specialiștilor din domeniu, subliniind că „e nevoie să înțelegem provocările care ne așteaptă”.

„Nu totdeauna practicile care s-au făcut până acum sunt 100% valabile și de acum încolo. Poate vor trebui adaptate, vor trebui îmbunătățite, vor trebui schimbate unele dintre ele, pentru creșterea rezilienței și adaptării pădurilor la schimbările climatice”, a spus el.

Însă, în lupta contracronometru împotriva crizei climatice, România are și motive de optimism.

„Noi avem această biodiversitate care ne dă speranța că putem trece peste aceste schimbări climatice și dă speranța ca pădurile nu doar să reziste, ci uneori chiar să se transforme, să evolueze în direcția pe care o solicită schimbările climatice”, a concluzionat Melu.

Articol susținut de ING.