Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) The Art of Real Estate – momentul T zero al unei lumi imobiliare mai bune

Imopedia.ro și Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România (APAIR) au organizat, în 2022, ceea ce va deveni evenimentul de referință din industria imobiliară: The Art of Real Estate.

Conferința organizată cu sprijinul MLS.ro și Unicredit s-a bucurat de prezența și susținerea conducerii National Association of Realtors (NAR), organizația care a reușit să structureze și să reglementeze industria imobiliară. În aceste condiții, este de înțeles de ce The Art of Real Estate a fost un „must” pentru numele importante ale imobiliarelor din toată lumea. Vorbim despre peste 450 de specialiști, traineri, agenți, care au venit, literalmente, din toate colțurile lumii pentru a fi parte a acestei experiențe.

 

Pentru că The Art of Real Estate nu este un curs. The Art of Real Estate nu este un spectacol. Nici măcar o demonstrație profesională. The Art of Real Estate nu este un team building la nivel internațional. The Art of Real Estate include toate cele de mai sus, plus multe altele.

The Art of Real Estate este o experiență. The real feel. O incursiune de o zi în lumea profesioniștilor din imobiliare. Cu de toate: de la cafeaua de dimineață, la verificarea proprietăților nou apărute în MLS, la discuții cu clienții și colegii, până la cursuri de perfecționare și momente de relaxare ale agenților imobiliari care își fac treaba ca la carte. What you see is what you get.

The Art of Real Estate a fost un eveniment maraton, pe parcursul căruia au urcat pe scenă  19 speakeri de renume – agenți imobiliari, dezvoltatori, specialiști din industrii conexe și reprezentanți ai presei.

Dan Negulescu - Ambasador NAR pentru Europa de Est, Toma Filipovici – Președinte APAIR 2021, Răzvan Muntean - CEO IMOPEDIA.ro și Kenny Parcell – Președinte ales NAR 2022 au „spart gheața” și au dat tonul evenimentului care a durat nu mai puțin de 9 ore.

Pe scenă au urcat, pe rând, speakeri care i-au ținut pe participanți cu sufletul la gură, dar le-au și descrețit frunțile. 

Smaranda Heroiu, Director Executiv Upgrade 100, cel mai mare festival regional de digital & tehnologie, a oferit o perspectivă interesantă și inedita asupra tendințelor și inovării. Smaranda vorbește despre dezvoltarea fără precedent a umanității în viitorul apropiat și despre cum organizațiile vor deveni mai agile în procesul lor de transformare exponențială.

 

Teodora Mețiu, Trainer Public Speaking, a făcut o incursiune originală în arta comunicării eficiente.  

Cristian China-Birta, antreprenor, trainer, speaker și blogger Kooperativa 2.0, a.k.a. „Chinezu”, a explicat ce se ascunde în spatele sintagmei „Social media nu vinde”.

Cristian Onețiu, Investor & chairman of the Board of Unicorp Ventures, a adus propria perspectivă despre cum să acționezi într-o piață în schimbare prezentând câteva implementări pe cât de futuriste, pe atât de realiste.

The Art of Real Estate a inclus și o ediție specială a emisiunii ZAI la o Cafea realizată de Răzvan Muntean - CEO IMOPEDIA.ro, care l-a avut ca invitat, în premieră, pe Dan Bucșa, economistul-şef pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul UniCredit Bank Londra, într-un dialog cu cărțile pe masă despre piața imobiliară văzută din perspective macroeconomice.

Super Zola Szerencses – 2021 ORRA - Educator of the year, Lisa Hill – President Elect ORRA - Orlando Regional REALTOR® Association și Cliff Long – CEO Orlando Regional REALTOR® Association au transmis perspectiva lor asupra pieței și a soluțiilor care asigură succesul în industria imobiliară.

The Art of Real Estate a fost și momentul lansării noii aplicații Imopedia.ro, care integrează soluții PropTech inovatoare și elemente de AI. Fără doar și poate, vorbim despre aplicația care va revoluționa modul în care profesioniștii din imobiliare se vor conecta, pe viitor, cu clienții lor, indiferent că sunt vânzători, cumpărători sau chiriași. Această aplicație oferă beneficii relevante pentru toți cei implicați în procesul de tranzacționare, prin crearea unui mediu de lucru organizat și asigurarea unei comunicări fluente și centralizate.

 

Pentru cei mai mulți dintre participanți, The Art of Real Estate a fost confirmarea faptului că au făcut „the right choice”. A fost mândria de a face parte din această lume, în care profesia a fost ridicată la rang de artă. Pentru alții a fost declicul de care aveau nevoie pentru a-și face curaj și a porni pe un drum nou: cel al reprezentării exclusive. Pentru unii poate că nu a fost suficient. Însă, fără doar și poate, această ultimă categorie va reveni negreșit la The Art of Real Estate 2023. Pentru că e prea frumos ca să fie adevărat. Dar dacă e?

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult