(P) Sunt cursurile de programare online suficiente pentru angajarea în domeniul IT?
Galerie foto
Printre cele mai importante dintre acestea, s-a numărat posibilitatea ca diferite activități, cum ar fi cumpărăturile, vizionarea unei piese de teatru, ba chiar și întâlnirile de business, să se desfășoare pe internet. Astfel, limitarea deplasărilor, necesară pentru a evita răspândirea virusului, s-a transformat dintr-o măsură de prevenție într-una benefică din punctul de vedere al comodității și eficienței. În atare context, era inevitabilă dezvoltarea pieței de cursuri online, în orice domeniu.
Odată cu relaxarea restricțiilor, multe dintre respectivele training-uri au revenit la formula clasică față în față, în special cele care presupun anumite activități practice sau un grad ridicat de interacțiune umană. Nu este și cazul cursurilor de programare online, care, prin prisma naturii job-ului pentru care îi pregătesc pe participanți, trebuie să aibă loc în continuare pe internet. Până la urmă, este normal ca, dacă îți dorești o carieră pe care să o petreci în fața calculatorului sau laptop-ului, scriind linii de cod, să îți însușești cunoștințele în aceeași manieră.
Aici intervine, însă, întrebarea din titlul articolului: pentru a te angaja în domeniul IT, în cadrul unei multinaționale cu sedii în întreaga lume, și a câștiga mii sau poate chiar zeci de mii de euro pe lună, sunt suficiente cursuri programare online? Deși răspunsul este unul ceva mai complex și depinde de mai multe variabile, el poate fi rezumat astfel: DA, cât timp alegi în mod inspirat training-ul la care te înscrii și, mai ales, cât timp îți dai interesul, ești serios și faci în fiecare zi pași mai mici sau mai mari către visul tău: acela de a deveni un profesionist respectat și împlinit sub toate aspectele care contează pentru tine.
Spre exemplu, compania WellCode, fondată la Cluj-Napoca de Petru Trîmbițaș, fost olimpic internațional la informatică și stagiar la Facebook și Google în Statele Unite ale Americii, oferă cursuri de programare online integrate în mentorat. Spre deosebire de training-urile obișnuite, care pun mai mult accent pe teorie și se limitează la domeniul IT, mentoratul gândit de antreprenorul de 28 de ani oferă pachetul complet. Astfel, cursanții sunt puși să rezolve singuri probleme din ce în ce mai dificile, în ritmul lor, primind îndrumare, însă nu direct răspunsul corect, din partea trainerilor.
De asemenea, aceștia din urmă nu sunt reprezentați doar de experți în domeniul programării, ci și de psihologi, mindset coachi și client success advisori. Împreună, ei lucrează pentru a-i transforma pe participanții la cursurile de programare online integrate în mentorat în candidați cu adevărați pregătiți pentru a trece cu succes de interviurile de angajare în marile corporații. Pentru a fi un bun IT-ist, ai nevoie atât de un know-how solid în ceea ce privește partea tehnică, dar și de o gândire logică și ordonată și o mentalitate orientată către succes. Iar sfaturile de dezvoltare personală pe care le vei primi în cadrul cursurilor de programare online marca WellCode, inclusiv cele legate de rutina și orele de odihnă din fiecare noapte, te vor apropia și mai mult de dezideratul tău: o profesie care să te satisfacă atât din punct de vedere financiar, cât și al programului, posibilităților de avansare, rezultatelor palpabile (aplicațiile create) etc. Mult succes!