(P) PENNY a amplificat tema HUMAN și a surprins participanții la evenimentul TEDxCluj 2023
Galerie foto
În cadrul acestui eveniment remarcabil, speakeri din diverse domenii au urcat pe scenă pentru a oferi perspective noi asupra umanității și pentru a discuta despre amprenta pe care o lăsăm noi, oamenii, asupra lumii din jur.
Există o serie de caracteristici fundamentale care ne definesc și care se referă la modul în care simțim, gândim și acționăm. Evenimentul TEDxCluj a pus accentul pe aceste aspecte, aducând în discuție subiecte importante precum viitorul tehnologiei și umanității, natura și ecosistemul în care trăim, educația și dezvoltarea personală, precum și creșterea antreprenorială.
PENNY este angajat în descoperirea și înțelegerea aspectelor umane și a soluțiilor empatice. Acesta este motivul pentru care s-a alăturat evenimentului TEDxCluj ca sponsor principal. Tema HUMAN se îmbină perfect cu valorile companiei, unde oamenii sunt cei mai importanți, atât angajații, cât și clienții.
Parteneriatul dintre PENNY și TEDxCluj a fost o oportunitate de a amplifica impactul evenimentului și de a sublinia angajamentul față de latura umană și dezvoltarea comunității. PENNY înseamnă o echipă de peste 6.500 de colegi, care reprezintă coloana vertebrală a companiei. În plus, zilnic, milioane de clienți vizitează peste 341 de magazine. De aceea, PENNY și-a reafirmat angajamentul față de oameni și a subliniat importanța construirii de legături autentice între aceștia, dezvoltând parteneriate educaționale strategice în beneficiul comunităților în care este prezent.
În cadrul evenimentului PENNY de pe 10 iunie 2023, au fost pregătite numeroase activități pentru a surprinde și încânta participanții. Unul dintre punctele de atracție a fost zona Fresh Stop, unde participanții au avut ocazia să se bucure de prospețimea fructelor oferite de PENNY. Acest colț special a fost amenajat cu materiale durabile, precum lemnul, mușchiul, plantele și becurile economice, subliniind angajamentul companiei față de sustenabilitate.
De asemenea, PENNY a pregătit un photocorner creativ, în care participanții au putut crea amintiri și povestiri unice.
Informații în timp real de la eveniment au fost transmise în mod constant pe paginile de social media ale PENNY România (Facebook și Instagram), astfel încât și publicul care nu a putut participa fizic la eveniment să fie la curent cu momentele cheie, prezentările, interacțiunile și interviurile exclusive cu speakerii TEDxCluj 2023.
Prin implicarea activă în evenimentul TEDxCluj 2023 și prin transmiterea în timp real a informațiilor și a momentelor cheie pe paginile de social media, PENNY a oferit publicului posibilitatea de a se conecta și de a se simți parte a acestei experiențe inspiraționale.