(P) Moștenirea fitoterapeutică, bogăția românilor
Dar, sigur că în societatea modernă acestea ar fi puse probabil sub semnul întrebării, dat fiind faptul că industria consacrată este atât de dezvoltată. Din fericire însă o bună parte dintre aceste mănăstiri a obținut notificările necesare pentru a fi puse pe piață astfel de preparate în mod oficial, încadrându-le în categoria suplimentelor alimentare.
Se știe că din cele mai vechi timpuri primele forme de spitale au fost cele de pe lângă mănăstiri, așa-numitele bolnițe, unde erau îngrijiți bolnavii. Încă din secolul al XI-lea au fost atestate spitale mănăstireşti; călugării care se îngrijeau de acestea preluaseră arta medicală a îngrijirii bolnavilor în Italia, la Monte Cassino, sau în Germania. Cel mai vechi xenodochiu, sau azil de îngrijire este cel de la Cluj-Mănăştur, semnalat în anul 1061, aparţinând ordinului Benedictinilor.
În aceste lăcașe metodele de îngrijire se bazau în special pe rugăciuni, posturi și administrarea unor preparate din plante, călugării fiind buni cunoscători ai acestora, întrucât se știe că există mențiuni chiar în Vechiul Testament despre unele dintre ele. De pildă isopul: “Stopi-mă-vei cu isop și mă voi curăți” (Psalmul 50). Uleiul de isop are proprietăți antibacteriene și antifungice, antiseptice, astringente, antivirale, antiasmatice, bronhodilatatoare, hipotensive, antilitiazice biliare, stomahice, antispastice, diuretice și carminative, cicatrizante, expectorante, sedative și tonice.
Măslinul este menționat de cel puțin 60 de ori în Sfânta Scriptură, de unde i se poate acorda denumirea de plantă biblică.
Salvia este cunoscută încă din Antichitate ca fiind o plantă cu proprietăți benefice pentru organism, așa cum însăși denumirea sa derivată din latinescul „salvare” (a vindeca, a însănătoși) o arată. Proprietățile acesteia au fost cunoscute și folosite și de călugări.
La fel putem spune despre busuioc, chiar dacă nu apare în Scriptură,în jurul acestuia există foarte multe legende sau povestioare din care reiese însemnătatea sa. Într-o astfel de relatare se spune că Sfânta Împărătească Elena pe când căuta Sfânta Cruce în tărâmul Țării Sfinte, pe Dealul Golgotei a găsit busuioc crescând pe locul unde era îngropată Sfânta Cruce.
De aici i se mai trage și numele de „plantă împărătească” (după Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena), dar și de „plantă sfântă” (datorită locului unde creștea). Pe lângă partea spirituală trebuie menționat faptul că busuiocul se folosește ca plantă de leac de mai bine de trei milenii. Fiind originar din India unde este venerată atât ca plantă sfântă, cât și ca plantă de leac, busuiocul a fost foarte ușor adaptat și cultivat și în Europa.
În Imperiul Roman și mai apoi la italieni, busuiocul a fost și este nelipsit din lista condimentelor și a rețelor tradiționale (în special cele de pesto). Această influență culinară a fost adoptată de către mai multe țări în decursul timpului. Mănăstirile creștine din Evul Mediu și până în prezent îl folosesc nu doar ca și condiment ci și ca plantă de leac. Se spune despre el că acționează ca un tonic stimulator și revigorant asupra memoriei, fiind calmant și benefic în situațiile stresante și solicitante de viață.
Studii recente au demonstrat că busuiocul oferă protecție împotriva stresului. Tot busuiocul contribuie la calmarea durerilor de cap, fiind un remediu eficient pentru ochii inflamați și îmbunătățește calitatea somnului. Susține sistemul respirator, contribuind la eliminarea materiei catarale și a flegmei din arborele bronșic. Aduce beneficii în tulburările respiratorii, fiind un eficient aliat împotriva durerilor în gât, febrei, răcelilor, gripei și a tusei, susținând expectorarea mucozităților chiar și în bronșită și astm. În Biserica Ortodoxă este utilizat la slujbele de cult.
În țara noastră există mănăstiri care au păstrat rețete vechi ale unor astfel de remedii de foarte mulți ani, dar sigur că în societatea modernă acestea ar fi puse probabil sub semnul întrebării, dat fiind faptul că industria consacrată este atât de dezvoltată. Din fericire însă o bună parte dintre aceste mănăstiri a obținut notificările necesare pentru a fi puse pe piață astfel de preparate în mod oficial, încadrându-le în categoria suplimentelor alimentare.
Una dintre mănăstirile care valorifică plantele lăsate de Dumnezeu în natură este Mănăstirea Paltin – Petru Vodă, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ctitorie a părintelui arhimandrit Justin Pârvu, considerat unul din marii duhovnicii ai României, supranumit Duhovnicul Neamului. Maicile din aşezământul social de la Petru – Vodă se nevoiesc neîncetat înspre mântuire din zori până în miez de noapte: ziua o dedică îngrijirii şi slujirii copiilor şi bătrânilor, în vreme ce noaptea o închină întotdeauna rugăciunilor, slujbelor şi nevoinţelor personale.
Pe lângă slujirile social-filantropice, maicile îndeplinesc şi multe alte ascultări, precum grădinăritul, creşterea animalelor, brodarea de veşminte preoţeşti şi costume naţionale, croitoria, litografierea şi zugrăvirea de icoane bizantine, editarea unor cărţi şi a unei reviste de învăţătură ortodoxă intitulată „Atitudini”.
O parte din maici se ocupă de culegerea şi prelucrarea plantelor medicinale, valorificând bogăţia fitoterapeutică a împrejurimilor. În cadrul unui laborator se realizează preparate naturiste precum: creme, siropuri, uleiuri şi tincturi pentru o gamă largă de întrebuințări.
În modul acesta maicile valorifică moștenirea fitoterapeutică, bogăția românilor. Preparatele pot fi achiziționate atât din incinta mănăstirii, cât și din mediul online, pe darurimanastiresti.ro. Iată, așadar, că în vremuri de încercare poate ar fi bine să ne amintim de exemplul călugărilor și să ne bazăm și noi mai mult pe rugăciuni, și, odată cu începerea postului Crăciunului, pe folosirea preparatelor din plante, fructe și legume, căci tot ce provine din natura nealterată este dar al lui Dumnezeu.