(P) Haine care spun o poveste
LaMajole SRL a luat naștere din dorința de a duce brandul într-o direcție a modei sustenabile, făcând accesul la haine pre-owned mult mai simplu și la-ndemâna oricui. Din grija pentru viitoarele generații, pentru natură și din dorința de a diminua cât mai mult amprenta poluării pe care industria modei o lasă zilnic asupra planetei, s-a decis deschiderea magazinului online www.lamajole.ro, unde doritorii de haine care spun o poveste, care este și sloganul sub care își desfășoară activitatea firma La Majole, găsesc mii de articole, actualizate zilnic, gama de articole fiind extrem de variată, în momentul de față comercializându-se peste 700 de branduri, printre care multe nume sonore din lumea modei internaționale. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, prin gesturi mici și cu respect față de lumea în care trăim. Există câteva lucruri simple pe care fiecare dintre noi le putem face, iar unul dintre ele este să fim mai responsabili atunci când cumpărăm haine. Industria modei se schimbă constant, iar achiziționarea produselor second hand și vintage devine un must, dacă ne dorim să nu ne pierdem în marea masă a consumatorilor... în același timp, avantajul este că găsim piese unicat, de la branduri la care, poate, nu am avea acces altfel, la prețuri mici. Din dorința de a fi unici, altfel, deosebiți... din dorința de a nu purta haine comune, pe care industria fast fashion le promovează prin colecțiile pe care le lansează pe bandă rulantă, care deși sunt multe, nu sunt foarte diversificate, acestea tinzând să aibă un look destul de comun, oamenii se îndreaptă tot mai mult spre second hand-uri. LaMajole, în calitate de vânzător de haine second hand, haine noi, haine vintage și haine de lux de la branduri premium de renume internațional, își propune zilnic, prin fiecare piesă de îmbrăcăminte scoasă la vânzare să redefineasă ideea de calitate în ceea ce privește hainele scoase pe piață. Fiecare articol de îmbrăcăminte comercializat trece printr-un riguros proces de control al calității înainte de a ajunge online, sau în magazine. “Standardul calității este foarte ridicat, iar una dintre mândriile noastre cele mai mari este că reușim zilnic să oferim același standard ridicat clienților noștri. Dacă un produs se pretează comercializării, atunci avem și garanția timpului: dacă s-a păstrat așa bine ca să fie recomercializat, atunci, cu siguranță, este de o calitate deosebită. Fiecare piesă este verificată începând de la cusături și până la modul în care materialele își păstrează ținuta, fiind foarte important ca acestea să nu fie deformate sau pătate.” declară doamna Zsuzsa Szekely Jr., CEO LaMajole SRL. Hainele comercializate de către LaMajole sunt haine într-o stare extraordinară, dovadă fiind feedback-ul pozitiv primit de la clienții mulțumiți. “Cel mai pozitiv feedback este atunci când un client revine. Este mai important decât orice altceva, pentru că așa știm cu certitudine că acesta a fost mulțumit. Suntem mândri să spunem ca procentul celor care revin este cu mult peste cel a celor care nu revin. Este semnalul nostru că ne facem treaba bine.” declară doamna Szekely.