(P) Educația care te pregătește pentru viitor, la Politehnica București
Capacitatea de a îmbrățișa noile tehnologii, dar și o nouă paradigmă, cea a învățării pe tot parcursul vieții, reprezintă cheia pentru a fi în avangarda unei lumi în care meserii noi apar într-un ritm nemaivăzut până acum.
De 205 ani, principala misiune a Politehnicii București este aceea de a face lumea mai bună prin știință. Încă de la început, aceasta a pregătit oamenii care, prin inovație și tehnologie, au avut un rol crucial în transformarea societății și ne-au adus unde suntem în prezent: inginerii, creatorii de viitor. Fuziunea din acest an a instituției cu Universitatea din Pitești a dus la formarea uneia dintre cele mai mari instituții de învățământ superior din România, cu peste 40.000 de studenți și 2.000 de profesori, numită Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Astfel, programele de studii de licență s-au diversificat, ajungând la un număr de 70, inclusiv cu profil socio-uman.
Această fuziune importantă vine într-un context plin de provocări pentru tinerii aflați în formare, în care multe meserii se transformă, unele chiar dispar și apar altele noi. Noua instituție își propune să fie vârful de lance al educației academice din România și o rampă de lansare a studenților către domeniile care îi pasionează.
Astăzi, când inteligența artificială poate răspunde instant la aproape orice întrebare, poate promova examene sau chiar scrie poezii, universitățile au, mai mult ca oricând, rolul de a pregăti oameni care să modeleze viitorul, nu doar să reacționeze la acesta. Astfel, prin programele sale mereu cu un pas înaintea timpului, dar și prin stimularea gândirii critice, a capacității de a rezolva probleme (abilități independente de timp și timpuri), a spiritului antreprenorial, Politehnica București le oferă viitorilor specialiști nu doar cunoștințe, ci și încredere, suport și viziune. Absolvenții Politehnicii excelează oriunde în lume, devin inventatori, lideri, antreprenori, cercetători sau profesori, mereu în vârful domeniilor în care activează.
Nu putem ști exact cum va fi viitorul, însă un lucru este cert: tehnologia va juca un rol principal în majoritatea domeniilor. Universitățile se confruntă astfel cu provocarea de a pregăti specialiștii de mâine în meserii care încă nu au fost inventate. De aceea, prin evenimentele pe care le organizează, Politehnica București promovează știința, educația și tehnologia, conectând elevii și studenții cu liderii industriei, companii vizionare care au un impact profund asupra lumii, transformând felul în care trăim, muncim și interacționăm. Meseriile viitorului vor necesita oameni care să fie nu doar extrem de bine pregătiți, dar și capabili să navigheze prin necunoscut, să se adapteze la situații neprevăzute, să identifice oportunități și potențiale riscuri în zone complet noi.
Ce meserii noi vor fi create odată cu dezvoltarea tehnologiilor din domeniul explorării spațiului? Vom avea ingineri de management al traficului spațial, ingineri specializați în minerit spațial sau ingineri de comunicare interplanetară? Ingineri specializați în agronomie spațială? Pe măsură ce depășim noi frontiere, se întrevăd nenumărate oportunități, iar diversitatea rolurilor în inginerie devine din ce în ce mai mare. Cum vom gestiona progresul rapid al inteligenței artificiale? Va fi nevoie de ingineri specializați în etică sau chiar în „terapie” pentru roboți? Sau de ingineri capabili să creeze interfețe între creierul uman și inteligența artificială, prin codarea și decodarea limbajului neural? Vom avea în viitorul apropiat ingineri de realități virtuale, care să proiecteze și să dezvolte lumi virtuale pentru divertisment, educație sau antrenament? Cum va evolua bioingineria și care vor fi implicațiile acesteia în medicină? Inginerii Politehnica București folosesc deja tehnologia printării 3D pentru a crea organe artificiale. Vom avea nevoie de ingineri specializați în clonare sau de specialiști în inginerie genetică? Tranziția către energia verde va crea multe specializări noi în inginerie și nu numai. Cum va evolua industria energiei regenerabile? Care va fi combustibilul viitorului? Cum se va desfășura activitatea unui specialist în terapie cu ajutorul inteligenței artificiale, a unui specialist în neuromarketing sau a unui analist de date în psihologie? Cum ne putem pregăti pentru meseria de tehnolog juridic, avocat blockchain ori specialist în drept spațial? Ce forme va lua arta care ne va inspira și înfrumuseța casele?
Iată o multitudine de întrebări la care Politehnica București aduce răspunsuri odată cu fiecare eveniment dedicat unei industrii specifice. Fie că vorbim despre energie, biotehnologii, industria chimică, robotică, fie despre ingineria aerospațială, materiale inteligente sau automobile autonome, la fiecare eveniment specialiștii din mediul academic și cei din mediul industrial se întâlnesc pentru a analiza cele mai noi tendințe, pentru a prezenta inovațiile din tehnologie și implicațiile acestora asupra lumii în care trăim și asupra vieților noastre.
Principalul obiectiv al evenimentelor organizate de Politehnica București este acela de a le arăta tinerelor generații, elevi și studenți deopotrivă, multitudinea de oportunități de carieră pe care le oferă viitorul, prin accesul la o mare varietate de programe de studiu, atât la nivel de licență, cât și la nivel postuniversitar, și, în continuare, prin conectarea, încă de pe băncile facultății, la mediul economic, prin programe de internship sau stagii de practică. Cele mai mari companii sunt prezente la evenimentele Politehnicii București pentru a arăta participanților de toate vârstele cum ne pregătim în prezent pentru un viitor care va aduce cu sine o schimbare de paradigmă în toate domeniile. Vizitatorii au astfel prilejul de a afla de la specialiști în domeniu, atât profesori sau cercetători, cât și reprezentanți ai companiilor, care sunt principalele tendințe în toate ramurile industriei, felul în care ingineria contribuie la evoluția societății și care sunt meseriile care vor marca viitorul. Totodată, ei pot avea acces la cele mai noi tehnologii, pot vedea cu ochii lor cele mai recente inovații și pot înțelege impactul acestora asupra vieții de zi cu zi.
Fiecare eveniment reunește mii sau chiar zeci de mii de vizitatori: elevi, studenți, cadre didactice, cercetători, reprezentanți ai celor mai mari companii, dar și ai autorităților publice/de reglementare. Totodată, evenimentele sunt deschise publicului larg, din dorința ca toți pasionații de știință, de toate vârstele, să aibă acces la informație și la cele mai noi tehnologii. Cu misiunea de a educa, inspira și conecta publicul cu tehnologia care evoluează atât de rapid, Politehnica București oferă acces la resurse valoroase, creează oportunități de colaborare și construiește o platformă unică pentru cercetare și schimb de idei. Încurajând colaborarea și construirea unei comunități în jurul unor valori comune, aceste evenimente contribuie la dezvoltarea ecosistemului tehnologic spre beneficiul întregii societăți.