(P) DWF & Denttaglio - Premiu pentru cea mai bună campanie SEO din Europa în domeniul sănătății
Competiția se organizează din anul 2012, iar juriul este format din experți mondiali din sectorul SEM.
Anul acesta, DWF a participat la gala premiilor live, în transmisiune directă din Londra, de unde gazda show-ului, Andy Crane, a anunțat câștigătorii domeniilor jurizate.
DWF a anunțat, mai apoi, câștigarea premiului la categoria Best Use of Search - Health, cu campania Denttaglio!
Premiul este cu atât mai important, cu cât categoria de sănătate este una dificil de optimizat. Google acordă o atenție deosebită asupra tehnicilor SEO folosite în domeniul medical și orice campanie SEO trebuie să respecte niște reguli foarte stricte. Este prima dată când DWF participă la European Search Awards, iar efortul depus de echipă a fost validat din start de un grup internațional de specialiști SEO. Expertiza agenției în domeniul medical și-a spus cuvântul, iar această recunoaștere a demonstrat eficiența soluțiilor aduse în campania Denttaglio, pliate pe modelul de business și pe obiectivele de marketing ale acestora.
„Mulțumesc echipei DWF pentru efortul depus și partenerilor pentru încrederea cu care recomandă soluțiile noastre. Mulțumesc echipei Denttaglio pentru cooperarea de care a dat dovadă. Ne bucurăm că ați avut încredere și ați colaborat îndeaproape cu noi, implementând recomandările noastre.” - Sorin Drăghici, Managing Partner DWF
Denttaglio a ales să pornească această călătorie online alături de DWF, atingând performanța de a înregistra de la 0 la 17.000 de vizite organice pe lună, în mai puțin de un an.
Iată la ce alte categorii au fost nominalizați în competiția European Search Awards, adică în ce categorii DWF a reușit să fie în top 10 cele mai bune campanii SEO, în articolul lor de pe blog.
Despre DWFDWF este o agenție de Digital Marketing prezentă pe piața din România din 2013. De-a lungul timpului a desfășurat campanii SEO integrate on-page și off-page pentru peste 650 de branduri (magazine online locale, magazine online regionale, marketplace-uri, publisheri, companii de servicii, site-uri de anunțuri și altele).
În prezent, DWF oferă, prin cele 5 divizii ale sale (e-commerce, brands, leads, local și YouTube) soluții digitale eficiente și inovatoare brandurilor care vor să-și crească vizibilitatea în online. Echipa este formată din peste 30 de specialiști certificați în SEO și content marketing.
DWF face parte din CEE Digital Alliance, o asociație de 16 agenții digitale independente care oferă servicii digitale în toată Europa Centrală și de Est, iar de 5 ani este membră în juriul Competiției Magazinelor Online GPeC.