(P) dm drogerie markt: dezvoltare cu responsabilitate și atenție la nevoile clienților
Galerie foto
„În 2021 provocările pandemiei ne-au determinat să ne adaptăm și să pregătim un plan pentru orice posibilă situație. Rapiditatea cu care compania a acționat în cazul schimbărilor și abilitatea de a răspunde constructiv la neprevăzut au făcut diferența”, transmite Ivana Martinakova, CEO dm drogerie markt România. Chiar și în aceste condiții, cu încetinirea cauzată de diversele restricții, compania a înregistrat o creștere de 19,50%.
Chiar și în contextul epidemiologic si economic defavorabil, creat de pandemia de Coronavirus, dm drogerie markt dă dovadă de stabilitate și siguranță. Compania a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, de 19.50%, ajungând la 628 milioane lei. Aceasta se datorează celor 981 angajați activi și celor 117 filiale, dintre care 5 s-au deschis în 2021. Totodată, nivelul investițiilor rămâne ridicat, fiind dedicat modernizării filialelor și deschiderii celor noi, iar în acest an și către extinderea depozitului central, cu 5 300 de metri pătrați, ajungând la o suprafața totală de 12 800 de metri pătrați. Împreună cu echipa din depozitul central care a crescut cu 60 de noi colegi, sunt susținute planurile de expansiune și sunt eficientizate operațiunile logistice, prin adaptarea proceselor de pregătire a mărfii, astfel încât produsele să ajungă în cel mai scurt timp pe raft și la clienți. Una dintre eficientizările majore este a sortimentului de cosmetică decorativă, pentru care a fost construită o platformă pe 3 niveluri, cu o suprafață totală de 750 de metri pătrați, care favorizează pregătirea a 4 comenzi de marfă simultan.
„Dezvoltarea ne oferă oportunitatea de a face sortimentul nostru și serviciile noastre mai atractive și mai vizibile, pentru a putea oferi un bun raport calitate preț, magazine moderne, diversitate și acoperirea nevoii de proximitate, dar și pentru a veni mereu cu soluții noi și actuale în întâmpinarea clienților. Clienții, angajații și siguranța acestora rămân în continuare pe primul loc în topul preocupărilor noastre. Respectăm întotdeauna măsurile impuse de lege și lucrăm constant la a oferi alternative pentru cumpărăturile în drogherii, precum serviciile de livrare la domiciliu”, afirmă Cristian Crișan, administrator dm drogerie markt România.
Responsabilitate pentru angajațiSiguranța și sănătatea angajaților sunt printre cele mai importante preocupări ale companiei. Măsurile luate încă de anul trecut: igienizarea spațului, dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtatul măștilor și distanțare pentru angajații din drogherii, dar și work from home pentru cei a căror activitate permite acest lucru, sunt valabile și în prezent.
Un alt lucru care poziționează dm ca un bun angajator este platforma de învățare continuă și dezvoltare profesională și personală dm-Lernwelt. Aceasta oferă angajaților o pregătire optimă, începând cu suportul oferit de diferite tipuri de training-uri și continuând cu mai multe tipuri de conținut educațional. Unul dintre seminariile active în prezent este cel despre sub-brandul Pro Climate, care prezintă în detaliu toate informațiile despre produsele dm, neutre din punct de vedere al mediului. În curând, compania dm România va lansa și un site dedicat carierei, un spațiu virtual pentru comunitatea celor ce muncesc în dm, dar și a celor ce își doresc o carieră în companie.
Responsabilitate în sortiment: Pro Climate, articole sustenabiledm își propune să promoveze un consum mai sustenabil, prin dezvoltarea continuă a gamelor de produse care ajută la conservarea resurselor și promovarea unui consum conștient, bazat pe nevoi. În plus, compania compensează efectele dăunătoare prin produse dedicate, cele din gama Pro Climate, care sunt neutre din punct de vedere al mediului. Mai exact, produsele Pro Climate sunt fabricate cu cea mai mică amprentă ecologică posibilă și compensează cinci dintre efectele inevitabile asupra mediului: compensarea emisiilor CO2, a eutrofizării, a acidifierii, a smogului de vară și a diminuării stratului de ozon. Din această sub-gamă fac parte produse de îngrijire personală, produse pentru casă, produse de protecție solară, etc.
Responsabilitate socială: dm drogerie markt, împreună pentru binele tuturorCompania a continuat parteneriatul cu SOS Satele Copiilor, fiind alături de această asociație cu mai multe proiecte. Unul dintre ele s-a desfășurat în această toamnă, când pe lângă donațiile în produse și biciclete, compania a organizat un eveniment destinat școlarilor: Ultima zi de vacanță, prima zi de școală. Elevii din centrul de la Cisnădie au avut parte de o excursie la Arsenal Park, la finele căreia toți au primit ghiozdane echipate pentru noul an școlar. A doua ediție a „Campaniei binelui”, a cărei beneficiari sunt tot copiii de la SOS Satele Copiilor, are loc între 1 noiembrie și 20 decembrie, perioadă în care dm va dona câte un leu pentru fiecare produs participant la campanie, semnalizat la raft în drogherii. Aceasta vine în sprijinul a peste 700 de copii din comunități vulnerabile, precum și a altor 150 de copii fără familie, care cresc în satele SOS din țară.
O altă acțiune care are continuitate este transformarea Black Friday în Giving Friday. Prin inițiativa care se află anul acesta la a treia ediție, compania va dona 5% din totalul încasărilor din 26 noiembrie pentru a asigura copiilor defavorizați câte o masă caldă pe zi, prin campania „O floare de colț pentru un prânz cald”, organizată de Fundația Hațegan.
Încă o veste bună pentru comunitatea din jurul brandului este faptul că ambalajele produselor achiziționate din drogherii vor putea fi returnate spre reciclare. La începutul anului viitor compania se va alătura inițiativei concernului prin care contribuie la o economie circulară: clienții vor putea returna ambalaje goale de la produse precum șampon, gel de duș și altele, iar acestea vor intra într-un proces de reciclare. La o economie circulară eficientă contribuie și reutilizarea ambalajelor, pentru a genera semnificativ mai puține deșeuri. În acest sens se vor introduce în drogheriile din România și stațiile de reumplere pentru detergenți.
Aproape de comunitate prin seria de evenimente onlineUnul dintre conceptele de bază ale anului financiar care a trecut este adaptarea. Pe lângă felul în care se fac cumpărăturile, dm s-a adaptat și la modul în care se pot întâlni membri comunității. Astfel, pe parcursul anului 2020-2021, au avut loc 7 evenimente online, fiecare cu propria tematică, iar specialiști din fiecare domeniu au oferit consultanță și au răspuns întrebărilor în sesiunile de Q&A. Totodată, participanții au avut ocazia de a câștiga peste 450 de premii. În prezent se lucrează la organizarea unei ediții aniversare a evenimentelor online.