Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Dacă vrei să lansezi un magazin online, alege o nișă cu viitor promițător

Te tentează să începi o afacere în mediul online? Toate datele arată că un astfel de demers este oportun, căci mediul e-commerce va crește în România atât pe perioada pandemiei, cât și ulterior, acesta fiind trendul clar în retail.

Însă la fel ca în cazul oricărei alte afaceri, ai nevoie de un plan de business bine conceput și de alegeri inspirate. Din start, dacă vrei să acționezi în comerțul online cu produse, trebuie să alegi o nișă (la fel ca în comerțul clasic, de altfel).

În funcție de nișă, vei avea oportunități, dar și provocări specifice, investiții speciale și chiar chestiuni legale de îndeplinit.

Totul începe cu un domeniu web, găzduire web și desigur o platformă de e-commerce capabilă să susțină proiectul. Însă nu uita că toate detaliile sunt extrem de relevante.

Un singur exemplu: alegerea serviciul de web hosting poate influența atât succesul general al magazinului, cât și partea de SEO. Dacă website-ul este adesea offline sau serverul funcționează greoi, vizitatorii și chiar motoarele de căutare vor penaliza magazinul tău online.

Stocuri, logistică, spațiu de operare, contracte cu furnizori și parteneri, o echipă bine pregătită - nu uita să treci totul pe listă în planul de business și să analizezi atent fiecare capitol.

Ce nișe de e-commerce au un viitor bun

Dacă nu ai un buget impresionant, este bine să alegi o nișă ceva mai specifică, să nu mergi spre magazine online generaliste nici măcar pe anumite categorii.

Și asta pentru că altfel îți va fi greu spre imposibil să concurezi cu adevărat cu magazine online care au investit cel puține sute de mii de euro, poate milioane de euro.

Ne putem gândi în special la magazine de IT&C, dar și la magazine cu specific alimentar (tip supermarket), magazine de parfumuri și cosmetice, librării online, magazine de jucării, magazine cu articole sportive și multe altele.

Unii astfel de concurenți au avut bugete impresionante pentru marketing, branding și SEO și au în continuare bugete masive pentru stocuri negociate la prețuri minime.

În plus, unele magazine pot avea chiar logistică din offline - spre exemplu, pe segmentul de fashion, un magazin cu haine sau încălțăminte poate beneficia și de rețeaua de magazine clasice, de unde se pot prelua produsele și unde se pot face retururi, totul fără costuri de transport.

Te poate avantaja așadar să mergi mai mai adânc pe o nișă cu potențial ridicat, în funcție de preferințele clienților pe piață. Dacă vrei să ai un magazin IT&C, ai putea să te axezi pe vânzarea de telefoane rezistente (smartphone-uri care rezistă la apă, praf, șocuri) sau pe produse refurbished.

În fashion, ai putea merge pe trenduri mai curajoase, pe importuri de haine de pe piețe cu un specific aparte sau pe comercializarea de haine second hand și outlet premium.

Vrei un magazin de cadouri? Caută idei care să te diferențieze de concurență, produse pe care să le imporți chiar exclusiv. De fapt, diferențierea de concurență este extrem de importantă, orice nișă ai alege.

Ai nevoie de un brand cu individualitate, dar și de o ofertă care să te scoată în evidență. Nu te gândi doar să concurezi alte magazine prin prețuri mai mici, pentru că o astfel de politică te poate duce rapid spre faliment.

Pe de o parte ai putea să nu acoperi costurile de operare, iar pe de altă parte ai putea observa că anumite magazine concurente au putere mai mare de negociere (prin volume mai mari cumpărate) și obțin de la furnizori prețuri mai reduse, permițându-și discounturi mai generoase pentru clienți.

Înainte de a alege o anumită nișă, caută atent concurența locală, dar și modele din străinătate, de pe piețe la care românii au acces mai greoi.

Este bine să analizezi atent piața locală, preferințele consumatorilor, așteptările pentru viitor. Nu uita că un magazin online este o treabă serioasă, o afacere care se va dezvolta în timp și pe care trebuie să o proiectezi pe o traiectorie ascendentă pentru mulți ani de acum înainte.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult