(P) Cum să prepari cel mai bun ceai rece
Mai bine, testează ceva autentic, ceva care să te hidrateze și să te revigoreze: ceaiul rece făcut în casă. Și dacă vrei să-i spui ice tea, simți deja prospețime, doar rostindu-i numele. Este o variantă simplă, economică, sănătoasă și fără conservanți.
Față de propunerile comerciale, cu multe arome extravagante, iubitorii de ceai preferă calitatea superioară. Aceste băuturi din comerț sunt, de fapt, preparate cu foarte mult zahăr și arome artificiale, iar ceaiul este doar un element secundar în lista ingredientelor. Așadar, te poți bucura de ceaiul din frunze preferat și în varianta rece, preparat în casă, folosind metodele rapide și eficiente pe care le vei găsi în acest articol.
1. Infuzie la „rece”Pune, într-o carafă, 10 g de frunze de ceai, apoi 500 ml apă rece sau la temperatura camerei. și las-o în frigider, timp de 40 de minute. Când prepari ceaiul rece acasă, prin această metodă, este foarte important ca infuzia să aibă loc la frigider, fiindcă temperatura scăzută va ucide orice microbacterie prezentă în frunzele de ceai. Dacă nu consumi toată cantitatea pe care ai pregătit-o, o poți pune înapoi la frigider și o poți păstra până la 3-4 ore, dacă este ceai verde, sau până la 5-6 ore, dacă este ceai negru. Nu îți face griji, temperatura scăzută nu va afecta intensitatea aromei.
2. Infuzie cu ceai cald și gheațăDacă ai încercat vreodată să îți pregătești ceaiul acasă, lăsându-l să se răcească mai mult timp pentru a obține ceaiul rece, probabil ai avut un rezultat dezamăgitor. Ceaiul care se răcește de la sine își schimbă aroma, devine mai amar și nu e plăcut la gust. Așadar, dacă ai pregătit deja ceaiul și dorești să-l transformi într-un răcoritor ice tea, trebuie doar să pui gheață pe fundul unei carafe sau direct într-un pahar. După ce l-ai strecurat, poți turna ceaiul fierbinte peste gheața din recipient. Pentru a obține o jumătate de litru de ceai rece cu această metodă, vei avea nevoie de 5 gr de frunze, 250 ml de apă pentru infuzie fierbinte și echivalentul a 250 ml în cuburi de gheață.
Aceasta este, cu siguranță, cea mai rapidă metodă pentru a obține un ceai rece, fiindcă se va răci aproape imediat la contactul cu gheața. Trebuie doar să amesteci puțin până când gheața se va topi și ceaiul va atinge temperatura ideală.
3. Infuzie în gheață și apă caldăExistă o altă metodă pentru prepararea ceaiului rece, care implică infuzarea frunzelor în gheață și apă caldă simultan. Pentru a pregăti 500 ml de ceai, încălzește mai întâi 150 ml de apă. Adaugă într-o carafă 20 gr de frunze, peste care să torni apa fierbinte și apoi 350 ml de gheață. Ceaiul va fi gata când gheața se va topi complet. În acest fel, timpul de așteptare scade pe măsură ce băutura ajunge la temperatura dorită.
Proprietățile ceaiului rece, preparat în casăCeaiul conține vitaminele B, B1, B2 împreună cu minerale precum magneziu, potasiu, acid folic și antioxidanți. Acestea combat îmbătrânirea pielii, chiar dacă unele proprietăți se pierd în procesul de răcire. Băutura facilitează reînnoirea celulelor, menține colesterolul sub control și stimulează metabolismul. O altă trăsătură importantă este proprietatea sa hidratantă. Ceaiul ajută la refacerea lichidelor pierdute, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care specialiștii recomandă să-l consumi des, în cantități mici.
Pentru a beneficia de toate proprietățile ceaiului rece este esențială apa pe care o folosești. Duritatea apei influențează mult gustul produsului final. De aceea, în prepararea ceaiurilor este recomandat să folosești o apă care să răspundă cerințelor de calitate.
Prin urmare, pentru a avea garanția unei ape pure, poți instala un sistem de filtrare, direct la robinet, ori poți comanda apă la domiciliu. În felul acesta, reduci consumul de plastic și scapi de transportul baxurilor de apă de la magazin spre casă.