(P) Creditul de nevoi personale, de la A la Z. Află toate informaţiile care te interesează
Altfel, rişti să te arunci, din păcate, cu capul înainte şi să alegi un produs financar care să-ţi transforme viaţa într-un coşmar.
Criteriile pe care trebuie să le „bifezi”
Un împrumut de nevoi personale, fără ipotecă, presupune acordarea unei sume de până la cel mult 20 sau 25.000 de euro, respectiv echivalentul în lei, pe o perioadă de maximum 5 ani. În ceea ce priveşte criteriile de eligibilitate stabilite de bănci, trebuie să ştii că există câteva aspecte clare legate de venituri, vechime în muncă, istoric de plată şi vârstă.
În primul rând, este necesar să încasezi venituri lunare pe care să te poţi baza, respectiv să fie stabile şi să aibă un caracter permanent. De asemenea, la actualul angajator, cu care trebuie să ai încheiat un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, trebuie să ai o vechime de cel puţin 3 luni. Importantă este, în paralel, şi vechimea totală în muncă, care să nu fie mai mică de 1 an, timp în care să nu fi înregistrat întreruperi de peste 30 de zile.
Ai mai avut credite în trecut? Ei bine, contează foarte mult că în perioada respectivă să nu fi ajuns pe lista rău-platnicilor.
În ceea ce priveşte vârsta minimă şi cea maximă pentru obţinerea unui credit de nevoi personale, condiţiile sunt diferite de la o bancă la alta. În principiu, contează să fii major şi să nu depăşeşti, la finalizarea rambursării, 65 de ani, dacă eşti salariat, şi 70 de ani, dacă eşti pensionar.
Cât durează să primeşti „undă verde” la finanţare
În funcţie de banca aleasă pentru creditare, vei fi nevoit să aştepţi aprobarea împrumutului între câteva zeci de minute şi 2-3 zile. În unele situaţii, instituţia bancară îţi poate solicita şi diverse documente justificative pentru situaţia financiară.
Există şi posibilitatea obţinerii unui împrumut online. În astfel de cazuri, poţi depune online documentele, urmând să primeşti aprobarea pe loc sau, în medie, în aproximativ jumătate de oră.
Când intri în posesia banilor împrumutaţi
În mod normal, vei avea acces la banii împrumutaţi în cel mai scurt timp după semnarea contractului de credit. În funcţie de bancă, poţi avea surpriza de a accesa banii din cont în câteva minute sau câteva ore. Există, însă, şi situaţii în care poate dura mai mult până intri în posesia banilor, cum ar fi cazul unui credit aprobat vineri seara, urmând să ai acces la finanţare în cursul zilei de luni.
Ce gamă de venituri este acceptată de bănci
Pe lângă salarii şi pensii, băncile iau în considerare şi veniturile pe care le încasezi din chirii, drepturi de autor.
Pentru obţinerea unui împrumut, ar trebui să câştigi cel puţin salariul minim pe economie, de nivelul veniturilor tale depinzând şi suma pe care o poţi obţine de la bancă. În cazul în care vrei o finanţare mai generoasă, poţi veni cu 2-3 co-debitori (soţ sau soţie, rude de gradul I), care să îndeplinească aceleaşi condiţii de eligibilitate ca tine.
Ce se întâmplă dacă întârzii cu plata ratelor
Întârzierile mai mari de 30 de zile la plata ratelor te aduc pe „lista neagră” a Biroului de Credit. Mai apoi, banca poate da startul procedurii de recuperare a creanţelor şi poţi ajunge să fii executat silit. Acest lucru îţi afectează şi scorul de credit, astfel că dacă, la un moment dat, vei dori să accesezi alt împrumut, întreaga procedură va fi mult mai dificilă.
Actele de care ai nevoie pentru obţinerea împrumutului
Este suficient să te prezinţi la bancă doar cu actul de identitate, în original, dacă veniturile tale sunt declarate la ANAF. La ghişeu, urmează să semnezi acordul care permite consultarea bazei de date a ANAF şi cererea de credit.
În cazul veniturilor nedeclarate la ANAF, va fi cazul să aduci, în primul rând, o adeverinţă de salariu. Ia în calcul şi faptul că banca ţi-ar putea cere şi alte documente care să justifice situaţia ta financiară.
Găseşte cel mai avantajos credit, rapid, cu ajutorul platformei Sortter
Ai ocazia de a găsi cel mai bun credit pentru nevoile tale în doar câteva minute, fără efort şi fără stres. Tot ce trebuie să faci este să accesezi platforma de comparare Sortter, pe care o poţi utiliza gratuit pentru a identifica o soluţie financiară acordată în condiţii echitabile.
Sortter îţi oferă, rapid, informaţiile financiare care te interesează despre oferte de creditare disponibile pe piaţă, alese în funcţie de suma de care ai nevoie şi de perioada pe care o consideri potrivită pentru rambursare. Le vei putea compara rapid, ţinând cont de nivelul dobânzilor, DAE şi alte costuri, iar astfel o vei putea identifica pe cea mai avantajoasă.
Pentru a avea certitudinea unei decizii bune, ai la dispoziţie, gratuit, şi calculatorul de credite de pe platforma de comparare Sortter, care te ajută să descoperi costul real al fiecărui credit în parte.