Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Ce este programul „O familie, O casă” și cum se diferențiază de „Prima Casă”

Programul guvernamental „O familie, O casă” a fost gândit ca o variantă ceva mai socială pentru deja arhicunoscutul „Prima Casă”.

Se dorește ca acest nou program să fie ceva mai prietenos pentru românii cu venituri mici și foarte restrictiv pentru cei cu salarii mari.

Chiar dacă nu avem încă date concrete cu privire la data exactă a lansării noului program, considerăm că este destul de util să prezentăm care sunt principalele caracteristici ale „O familie, O casă” și care sunt diferențele față de „Prima Casă”, pentru ca viitorii beneficiari să știe la ce să se aștepte.

Caracteristici asemănătoare între cele două programe  

În primul rând, trebuie să amintim faptul că parte din caracteristicile programului „Prima Casă” se vor regăsi și în „O familie, O casă”. Dintre aceste, putem enumera:

· Ambele sunt credite ipotecare, garantate de către stat prin FNGCIMM

· Avansul minim este tot de 5 % din prețul de achiziție al locuinței pe care vor trebui să îl achite solicitanții

· Valoarea maximă a finanțării garantate rămâne de 66.500 Euro

· Rata dobânzii se calculează conform OUG 19/2019 și este formată din IRCC + marja băncii, care nu poate fi mai mare de 2 %

· Noua locuință nu poate fi înstrăinată vreme de 5 ani

Nu se mai specifică un preț maxim pentru locuințe  

Conform legislației programului „O familie, O casă”, nu este stabilit prețul maxim pe care viitoarea locuință îl va putea avea. Asta înseamnă că vor putea fi achiziționate inclusiv imobile cu prețuri mai mari, din care valoarea maximă a creditului acordat va fi de 60.000 Euro, diferența fiind suportată de către cumpărător.

Aici pot fi incluse atât locuințe vechi, cât și imobile noi.

Persoanele cu venituri mari nu pot accesa creditul „O familie, O casă”  

Spre deosebire de „Prima Casă”, noul program guvernamental a fost creat special pentru a ajuta persoanele cu venituri limitate să își poată achiziționa o locuință. În acest sens, a fost setată o limită salarială superioară a solicitanților.

Astfel, „O familie, O casă” poate fi accesat de persoane singure sau de familiile fără copii al căror venit lunar net adunat nu depășește pragul de 4500 lei. În ceea ce privește familiile cu copii, aceștia vor avea o limită maximă a veniturilor de 7000 lei. Aceste limitări sunt de bun augur pentru persoane cu venituri mici și chiar medii, care nu ar fi avut nicio șansă în trecut să fie acceptați pentru „Prima Casă”.

Subvenție acordată de stat pentru persoanele cu venituri mici  

Mai mult decât limitarea celor cu venituri mari, Statul Român mai vine cu un ajutor pentru persoanele care au venituri mici și care își doresc, totuși, o locuință, sub forma unor subvenții.

Așadar, toți beneficiarii care la finalul unui an calendaristic se încadrează în limitele veniturilor impuse la început de contract, vor beneficia în anul următor de următoarele scăderi în ceea ce privește calcularea ratei dobânzii:

· 0.5 puncte procentuale pentru persoanele sau familiile fără copii

· 1 punct procentual pentru beneficiarii care au copii

Persoanele vulnerabile beneficiază de reduceri  

Pentru persoanele cu statul special, care sunt încadrate în categoriile vulnerabile, Guvernul vine cu o serie de măsuri suplimentare prin care să îi ajute.

Astfel, o persoană cu handicap, spre exemplu, se va putea prezenta cu indemnizația de handicap la o instituție bancară, care i se va putea lua în considerare la calcularea unui împrumut „O familie, O casă”, oferindu-i-se condiții speciale de creditare.

Totodată, în astfel de cazuri, Statul va putea garanta cu până la 100 % asemenea împrumuturi, excluzând, desigur, dobânzile și comisioanele băncii.

Se poate deține o singură locuință în mediul urban  

O altă noutate a programului „O familie, O casă” este aceea că aplicanții nu vor putea deține un alt imobil în mediul urban nici înainte de achiziția noului apartament, nici atâta timp cât creditul este activ.

Beneficiarii care nu respectă această regulă, au timp de maxim 12 luni pentru a se decide cu care dintre locuințe rămâne în proprietate.

Excepție de la regulă fac imobilele dobândite prin moștenire.

Cum se accesează programe guvernamentale în prezent  

În momentul de față, creditarea ipotecară garantată de către stat este oprită. Conform legii aprobate în martie anul curent, mai sunt analizate doar dosarele pentru credite „Prima Casă” completate și depuse până la data de 6 aprilie 2020.

Restul populației trebuie să aștepte adoptarea normelor de aplicare a programului „O familie, O casă”. Când se va întâmpla asta? Nu avem încă date concrete, dar sperăm că în viitorul foarte apropiat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult