Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Cazarea ideală prin Airbnb și noile tendințe în amenajările băilor

Dușul walk in: cea mai bună soluție pentru o igienă impecabilă și confort sporit

Chiar dacă încet-încet turismul începe să își revină după lovitura primită anul trecut când a înregistrat o scădere de peste 50% a veniturilor în domeniul HoReCa, mai este mult drum de parcurs până la adevăratul potențial pe care această industrie îl are în țara noastră. Primii pași în atragerea turiștilor este eliminarea insecurităților și a fricilor cauzate de pandemie. Asta pentru că dacă până în 2019, majoritatea turiștilor căutau ca unitățile de cazare să ofere experiențe inedite, confort și posibilități de relaxare, acum, pe lângă toate acestea, accentul este pus pe siguranță și igienă. Iar unul dintre tipurile de cazare care va trebui să se reinventeze este cea în regim hotelier, prin Airbnb.

Condițiile necesare pentru asigurarea unor cazări de calitate

În România, peste 10.000 de propietari de apartamente au decis să închirieze apartamente în regim hotelier, prin Airbnb. Din acestea, mai mult de 500 se află doar în București. Însă simpla listare a apartamentelor pe Airbnb nu este suficientă. Pentru că platforma funcționează pe recomandări, încredere și un sistem de review bine pus la punct care pune accent în special pe experiența turistului în unitatea de cazare, este important ca turiștii să fie convinși să revină prin implementarea unor dotări de calitate.

Amenajările care nu trebuie să lipsească într-o locuință Airbnb  

Ghidul de bune practici al Airbnb pune accent pe absolut tot ce înseamnă experiența turistului în locație, de la design, la decorațiuni, dotări și, mai ales, igienă. Cele mai importante încăperi vor fi baia, bucătăria și, desigur, dormitorul.

În ceea ce privește amenajarea dormitorului este de dorit ca patul să fie confortabil. În rest, minimalismul este cuvântul de ordine. Un dulap simplu, un pat comod și două noptiere sunt mai mult decât suficiente. De asemenea, este foarte important ca așternuturile și pernele să fie de calitate.

Cât despre bucătărie, ea este indicat să conțină cât mai multe ustensile de gătit. Pe lângă aragazul și frigiderul care nu trebuie să lipsească, se poate investi într-o mașină de spălat vase, precum și ingrediente de bază, de la ulei, sare și piper, la făină sau chiar un minibar cu băuturi răcoritoare.

Baia, în schimb, va avea nevoie de mai multă atenție. Pe lângă dotările de bază precum prosoapele și produsele de igienă, este important ca amenajarea să fie una impecabilă, să fie curată și să ofere toate condițiile pentru o ședere de neuitat. Asta pentru că, exact ca în cazul locuințelor rezidențiale unde baia este prima încăpere folosită dimineața și ultima folosită noaptea înainte de odihnă, la fel și în cazul apartamentelor Airbnb, baia este unul dintre cele mai importante locuri și, pe bună dreptate, majoritatea clienților își aleg cazarea în funcție de facilitățile acestei încăperi. Un uscător de păr poate face diferența în timp ce culorile deschise și materialele ușor de curățat nu doar că vor oferi o senzație de igienă sporită, dar și ușurează curățenia înainte de fiecare cazare. Iar când vine vorba despre obiectele sanitare, cuvântul de ordine este antibacterian. Lavoarul și vasul de toaletă este bine să fie realizate din materiale neporoase, de culoare cât mai deschisă. La fel și în cazul cabinei de duș, aceasta este indicat să fie cât mai minimalistă și ușor de curățat.

Dușul walk in, o soluție practică pentru băile Airbnb  

În special în cazul apartamentelor de oraș, majoritatea proprietarilor de locuințe închiriate în regim hotelier merg pe varinta cabinelor de duș pentru baie. Asta pentru că în felul acesta spațiul este mult mai aerisit și, în plus, un duș este mai ușor de întreținut. Pentru că una dintre condițiile platformei este ca apartamentul să fie curățat și dezinfectat înainte și după fiecare vizită, mai ales acum, în contextul pandemiei, o soluție practică pentru facilitarea acestei sarcini este montarea unui dus walk in.

Principalele avantaje ale dușului walk in:

- Îi oferă băii un aspect modern și îngrijit - Este ideal indiferent de mărimea băii, dar mai ales în băile mici e o variantă practică - Este mai convenabil pentru oaspeți, deoarece este ușor de folosit - Un apartament dotat cu un duș walk in poate primi chiar și familii cu copii mici - Scurgerea este mult mai facilă, evitând astfel stropirea accidentală a întregii băi - Este ușor de curățat și de întreținut

Pentru ca un duș walk in să fie complet și să întregească baia într-un mod armonios, este indicat ca acesta să aibă în componență un paravan de calitate. Cabinele de duș de la Neakaisa oferă astfel de soluții practice, și anume paravane pentru dușul walk in realizate din sticlă securizată, anticalcar, de diferite mărimi și culori, astfel încât ele să se potrivească chiar și celor mai pretențioase băi din locuințele Airbnb. O soluție indispensabilă în acest caz este rigola de duș. O gamă largă de modele cu funcționalități perfecționate pune la dispoziția celor care optează pentru dușul walk-in Geberit. Rigolele de duș Geberit sunt create pentru a rezista utilizării pe termen lung, au un sistem de curățare perfecționat și se găsesc în multiple variante de design.

Un alt avantaj al dușului walk in este faptul că multe dintre paravane au montaj reversibil, asta însemnând că pot fi montate atât pe partea dreaptă, cât și pe partea stângă, în funcție de amplasarea în baie. Iar dacă rigolele de scurgere sunt alese corect și montajul cabinei de duș walk in este realizat într-un mod profesionist, atunci rezultatul este unul garantat.

Motivul pentru care astfel de dușuri walk in au câștigat foarte mare notorietate în rândul proprietarilor de apartamente Airbnb este că ele se mulează perfect pe specificul acestui tip de unitate de cazare în care oaspeții stau foarte puțin, de regulă 2, 3 zile maxim. Vorbim despre persoane active, persoane care sunt eficiente și își doresc confort maxim cu efort minim.

Totuși, este important ca după amenajarea apartamentului Airbnb și oferirea de condiții optime pentru șederi pline de răsfăț, să fie luate în considerare și cele 5 reguli impuse de Airbnb în ceea ce privește siguranța igienei:

1. Pregătirea locației prin aerisire, dezinfectarea tuturor spațiilor cu produse aprobate și sigure, folosirea mănușilor de unică folosință și a măștii de protecție. 2. Curățarea mizeriei, ștergerea prafului, aspirarea covoarelor, ștergerea geamurilor, etc. 3. Igienizarea obiectelor atinse foarte des precum clanțele, mânerele mobilei, telecomanda, etc. 4. Verificarea fiecărei camere și asigurarea că apartamentul a fost igienizat în totalitate. 5. Prevenirea contaminării prin dezinfectarea apartamentului înainte de a fi pregătit pentru următorul oaspete și chiar după ce acesta a plecat. Practic, pentru fiecare oaspete se va face curățenie de două ori. Produsele de curățenie și cele de igienă, prosoapele și lenjeria de pat trebuie schimbate doar după ce cele vechi au fost înlăturate și ne-am schimbat mănușile de unică folosință.

Desigur, pare dificil și complicat însă tocmai de aceea mobilierul antibacterian ușor de curățat, obiectele sanitare din materiale de calitate și dușurile walk in sunt printre cele mai practice soluții care ajută nu doar la asigurarea oaspeților că vor trăi momente de neuitat, dar și la câștigarea apelativului de „Gazdă de încredere”. O astfel de validare din partea Airbnb oferă oportunități sporite, venituri suplimentare considerabile și chiar posibilitatea de înscriere în programul Airbnb Plus. Asta pentru că această platformă nu este doar o simplă ustensilă care pune în legătură gazde cu oaspeți, ci este focusată în special pe crearea unei experiențe prin care oaspeții să simtă că aparțin de locul în care sunt cazați, chiar dacă se află la mii de kilometri distanță de casă.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult