(P) Care sunt beneficiile unei schimbări în carieră
Galerie foto
Fie că decizi ca schimbarea în carieră să reflecte și o schimbare a domeniului de activitate, fie că îți dorești să continui activitatea în același domeniu, dar să lucrezi într-un mediu mai bun, trebuie să alegi cu atenție direcția în care te îndrepți.
Descoperă în cele ce urmează care sunt beneficiile de care te bucuri atunci când alegi o schimbare în carieră. 1. Poți obține un salariu mai marePrincipalul motiv datorită căruia cei mai mulți dintre angajați optează pentru o schimbare în carieră reprezintă beneficiile salariale, în special în perioada inflaționistă din prezent.
În contextul în care au loc creșteri de prețuri la bunuri de consum și nu numai, poate să fie dificil pentru un angajat să își mențină stilul de viață la același nivel, atunci când salariul nu crește cel puțin în raport cu rata inflației. Din acest motiv, o schimbare în carieră poate să fie o soluție potrivită pentru oricine își dorește un nivel financiar care să îi permită să-și mențină un stil de viață optim.
În vreme ce creșterile salariale anuale se bazează pe un procent aplicat asupra salariului tău de bază, atunci când decizi să faci o schimbare în carieră, îți poți negocia salariul. Astfel, o nouă poziție într-o altă companie îți poate oferi chiar și un salariu dublu față de cel pe care îl câștigi în prezent.
Dacă ești de părere că a sosit momentul unei schimbări pentru tine și vrei să îți îmbunătățești veniturile salariale lunare, tot ceea ce trebuie să faci este să îți creezi un CV și să aplici la jobul mult dorit. Cum prima impresie a angajatorului se formează în funcție de CV-ul pe care îl trimiți, nu uita să acorzi o atenție deosebită redactării acestuia. Poți să te inspiri din numeroase exemple de CV-uri și să alegi un CV pe care să îl personalizezi în funcție de nevoile tale și domeniul în care aplici.
2. Îți dezvolți noi abilitățiAtunci când petreci mulți ani pe o anumită poziție, devii obișnuit cu sarcinile pe care le ai și, datorită experienței, cunoști foarte bine modalitățile de îndeplinire a acestora. Astfel, fiecare zi la locul de muncă începe să arate la fel, construindu-se o rutină și, la un moment dat, ai putea ajunge să te plafonezi. Acest lucru poate să dăuneze dezvoltării tale profesionale.
Odată cu schimbarea locului de muncă poți profita de posibilitatea de a dobândi noi abilități și competențe esențiale pentru o dezvoltare pe termen lung în domeniul de activitate pe care ți l-ai ales. Noile responsabilități pe care le vei avea la noul job cu siguranță te vor scoate din zona de confort și astfel va fi nevoie să înveți noi proceduri de lucru și să respecți noi reguli de conduită. Aceste aspecte sunt esențiale pentru evoluția carierei tale și îți vor prinde bine, indiferent de etapa profesională în care te afli.
Un nou loc de muncă atrage după sine un nou mediu și, implicit, noi colegi. Astfel, schimbându-ți locul de muncă, vei avea ocazia de a interacționa cu alți oameni care lucrează în același domeniu ca tine și de a schimba păreri despre anumite subiecte.
Pentru că evoluția în carieră nu se bazează doar pe cunoștințele pe care le ai, ci și pe conexiunile pe care ai reușit să ți le formezi de-a lungul timpului, extinderea relațiilor într-un anumit domeniu joacă și ea un rol important în dezvoltarea profesională. Cu siguranță la noul loc de muncă vei întâlni oameni la fel de pasionați de domeniu ca și tine și mentori care să te ajute să evoluezi pe plan profesional. Profită de noile informații pe care le acumulezi și de relațiile profesionale pe care ți le formezi și creează-ți o carieră așa cum îți dorești.
În timp ce obținerea unui salariu mai mare reprezintă principalul motiv pentru care angajații aleg să facă o schimbare în carieră, există și alte beneficii care apar atunci când ai curajul să faci o astfel de schimbare. Unul dintre aceste beneficii reprezintă dezvoltarea de noi abilități care să te pregătească pentru o poziție mai complexă în viitor, iar un alt beneficiu este reprezentat de extinderea relațiilor profesionale.