(P) Care sunt avantajele și dezavantajele unui credit rapid
Cauzele care generează astfel de situații sunt diverse și nu stau în puterea ta. Problemele medicale urgente, o călătorie neprevăzută, achitarea unor datorii către stat sau către un furnizor de utilități sunt doar câteva dintre motivele pentru care creditele rapide reprezintă o salvare pentru numeroase persoane.
Atuurile unui credit rapid
Iată care sunt plusurile care te pot determina să alegi un credit rapid:
• Rapid și simplu - aceste două avantaje vin la pachet. Datorită faptului că nu ai nevoie de foarte multe acte, procesul de aplicare va fi unul simplu. După completarea unei cereri va trebui să trimiți câteva documente, precum copia cărții de identitate și acte care să dovedească sursele de venit dacă ești pensionar sau obții venituri din activități independente. Sunt instituții financiare nebancare (IFN), precum Credius, care au simplificat și digitalizat foarte mult procedurile, astfel că ai nevoie doar de buletin pentru a aplica pentru un credit rapid. • Motivele pentru care accesezi un credit te privesc doar pe tine - confidențialitatea este esențială. La acest tip de credit nu este nevoie să justifici modul în care vei cheltui banii sau îi vei investi. • Online și offline – ambele variante îți oferă banii de care ai nevoie. Faptul că poți să accesezi creditul atât online, prin completarea unor formulare specifice, cât și în birourile din toată țara, destinate acestor acțiuni reprezintă un mare avantaj pentru cei ce au nevoie de bani rapid. Cea mai facilă este varianta online, care te scutește de deplasări inutile. • Gradul ridicat de aprobare – dacă decizi să aplici la o instituție financiară nebancară, ai foarte mult șanse să primești creditul de care ai nevoie, datorită faptului că setul de condiții necesare care trebuie îndeplinite în cazul creditelor de nevoi personale este ușor de îndeplinit. Astfel, în lipsa birocrației și a unor condiții foarte restrictive, ai mult mai multe șanse de a obține rapid creditul de care ai nevoie.
Îți poți estima nivelul de îndatorare – simulator de rate lunare.
Există numeroase IFN-uri care le oferă clienților posibilitatea de a-și calcula suma lunară pe care o vor rambursa în funcție de perioada de rambursare, dar și de valoarea creditului pe care vor să-l obțină. Avantajul este că poți afla astfel, rata lunară și impactul asupra veniturilor pe care le ai.
• Creditele rapide au condiții și dobânzi avantajoase – accesibilitatea primează. Ofertele Credius de credite rapide au costuri reduse și sunt mult mai avantajoase decât alte tipuri de credite pentru situații de urgență din portofoliul instituțiilor de finanțare de pe piață.
Minusurile unui credit rapid
Chiar dacă aceste credite sunt destinate celor care au nevoie neapărată de bani într-un timp cât mai scurt și fără prea multă alergătură, există și câteva minusuri pe care trebuie să le iei în calcul:
• Nu sunt potrivite pentru achizitiile mari, precum apartamentul, mașina, sau lansarea unei afaceri. Creditele rapide se acordă în sume mai mici și pe perioade mai scurte de timp decât creditele imobiliare. • Dobânda mai mare – în cazul creditelor oferite de instituții financiare nebancare, trebuie să știi că dobânda anuală efectivă (DAE) este ridicată, iar acest lucru se va reflecta în rata lunară și în suma totală de returnat. • Dificultățile financiare – În cazul în care te confrunți cu probleme financiare de lungă durată, este destul de dificil să rezolvi lucrurile prin alegerea unui credit rapid. Alege cu grijă cum te îndatorezi și la ce anume folosești banii obținuți.
Un credit rapid de nevoi personale vine cu avantaje, dar și cu dezavantaje. Trebuie să ții cont de mai multe lucruri și să cântărești bine toate aspectele atunci când decizi să apelezi la un credit. Important este însă că unele IFN-uri, au condiții foarte avantajoase, caz în care un credit rapid devine soluția ideală pentru rezolvarea urgenței cu care te confrunți, astfel încât poți să soluționezi în mod avantajos și eficient orice situație.
Credius îți oferă o gamă variată de produse financiare de care poți beneficia, în orice situație. Toate creditele rapide au valori care pot pleca de la câteva sute de lei și pot ajunge până la limitele de creditare similare celor oferite de instituțiile financiare bancare, iar perioadele de timp pot ajunge și până la 60 de luni.