(P) Când un român înoată, ochii întregii lumi sunt gata să îl vadă!
Galerie foto
În august, Mihai va înota în America un maraton solitar de mare dificultate, pentru copiii în dificultate. De ce mai are acum nevoie Mihai pentru cursa sa? Evident, de gânduri bune! Dublate de acțiunile voastre bune! Puteți trimite un sms cu textul ZILE, la 8844 și 2 euro se vor transforma în viață! Sau puteți cumpăra cu 31 de ron, un bilet la cursă.
Mihai Badea are 51 de ani, a fost militar și dintotdeauna este pasionat de înot. Este căsătorit, are doi copii. Pe 11 august, Mihai va porni înot din Bullfrog Utah, în josul faimosului Lake Powell. Va înota neîntrerupt în acest lac timp de cca 60 de ore, respectiv 130 km, două zile, două nopți - pe 13 august 2024 undeva spre prânz va ieșl la mal la Wahweap Marina din Arizona. O cursa solitară, deoarece el va fi singurul care înoată. Însă reușita lui depinde de sprijinul unei echipe de susținere, în acest loc plin de primejdii pentru unii, sacru pentru alțîi. Numai o singură persoană din lume a mai realizat acest lucru: americana Sarah Thomas, în 2016.
Ce-l mâna pe el în luptă? Nu e numai pofta de performanță și nici chiar ambiția de a se autodepăși. Mihai Badea este foarte hotărât să ducă la bun sfârșit această cursă fără îndoială memorabilă pentru a aduce notorietate și izbândă cauzei nobile de care s-a atașat puternic acum câțiva ani: cauza copiilor cu dizabilități care provin din familii defavorizate și care sunt ocrotiți de fundația Copii în Dificultate.
Fundația Copii În Dificultate are deja tradiție în ocrotirea copiilor celor mai defavorizați ai României. Ea a apărut acum 35 de ani tocmai din nevoia de a ajuta la crearea unui sistem uman de îngrijire a copiilor și adolescenților bolnavi de SIDA imediat după 1989. Children în Distress a acordat un sprijin profesional și material fundamental atunci când nimeni de la noi nu știa și nu cuteza să abordeze tratamentul acestor copii, după ce au făcut înconjurul lumii acele imagini de groază filmate în locurile în care regimul comunist practic îi lăsa să moară.
În prezent și acțiunile acestei fundații s-au diversificat, în pas cu necesitățile iar acum proiectul ei principal este construirea unei case de vacanță cu totul deosebite, care se va numi Casa dintre Brazi. Locul a fost cumpărat, deja există planuri amănunțite și adecvate - deoarece nu va fi o pensiune obișnuită: aici vor fi găzduiți copiii - cu prioritate cei cu dizabilități, alături de părinții lor. Pensiunea va îndeplini toate prevederile din normele și standardele privind asigurarea unor condiții și dotări de nivel înalt, fiind adaptate și la cerințele specifice ale copiilor cu nevoi speciale. Sunt copii care nu merg niciodată la munte, de fapt nu merg aproape nicăieri. Casa dintre brazi va fi un Centru de vacanță și recuperare; nu un spital, ci o casă de vacanță, o undă de umanitate la care aceșți copii și părinții lor nu puteau visa!
Mihai Badea speră că ecoul maratonul său american va crea acea undă de simpatie și generozitate care va permite demararea cu succes a lucrărilor la Casa Dintre Brazi.
Spectaculoasa acțiune a lui Mihai este menită a atrage atenția lumii că adevăratul progres, marile vise, nu trebuie să ne fie niciodată interzise. La fel cum un înotător din România poate visa să cucerească Lake Powell, orice copil din România, chiar dacă are diagnostice debilitante, ar trebui să se poată bucura de vacanță, de viață, de speranța viitorului.
Acest nou standard de calitate de viețîi este noul obiectiv CID. Dacă în 1990 CID a reușit să construiască, din donațîi, spitalul de care era nevoie pentru îngrijirea copiilor bolnavi de SIDA (Hospice SF. Laurențiu din Cernavodă), în 2024 aceeași fundație își propune să construiască, tot din donațîi, pentru copiii în dificultate din întreaga țară o casă de vacanță, la Zărneșți.
Între timp, Mihai s-a pregătit intens, pentru că este evident că maratonul înot de-a lungul lacului Powell nu are să fie o experiență obișnuită nici măcar pentru un polisportiv încercat cum este el.
Lake Powell este cel mai mare lac de acumulare din sud-vestul Statelor Unite. De fapt este vorba despre un curs din râul Colorado, pe care însuși John Wesley Powell, cartograful veteran al războiului de secesiune, îl numise Glen Canyon. Canionul flancat de stânci și alte canioane mai mici a fost inundat artificial, prin construirea unui baraj, dotat și cu turbine hidroelectrice. Din 1963, valea Glen Canyon a devenit Lake Powell.
În zonă, în luna august la sol temperaturile sunt toride. Adâncimea apei din ceea ce a devenit unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare din lume variază de la un metru la 170 de m, în funcție de zonă. Nu există curent de apă care să te propulseze, cursul nu este drept, iar noaptea este extrem de greu de navigat. Lake Powell este cel mai lung luciu de apă care poate fi străbătut continuu pe o ambarcațiune, în cca 4 zile.
"Aspectul său selenar, apa cristalină și peisajele extraordinare îl transformă într-un loc aproape magic. Îmi place să cred că, fiind situat în teritoriile nativilor americani, lacul poartă cu sine o aură mistică, o energie care inspiră și motivează. Pe mine m-a motivat și faptul că doar o singură persoană din lume a reușit să parcurgă acest lac˝ povestește Mihai, entuziasmat.
Înotul lui se va întinde pe două zile și jumătate.
˝Vor fi două nopți de înot continuu, ceea ce reprezintă cea mai mare provocare din viața mea de până acum. Îmi imaginez aceste nopți sub cerul plin de stele, înconjurat de liniștea lacului, luptând cu oboseala și propriile mele limite. Totuși, ceea ce mă inspiră cu adevărat este ideea de a face parte din ceva atât de măreț. Este o oportunitate de a-mi depăși limitele personale și de a realiza o performanță extraordinară, în numele unei cauze nobile. Această cursă nu este doar despre competiție, ci despre descoperirea de sine și despre contribuția la ceva mai mare decât noi înșine.˝ spune în continuare Mihai.
Mihai are mereu un mesaj de mulțumire față de echipa sa, care face acesta încercare posibilă.
˝Sunt oameni extraordinari care și-au dorit să fie alături de mine și să mă susțină în această competiție. Ne-am documentat intens, inclusiv pe baza informațiilor postate de Sarah Thomas, care a oferit o documentație excelentă.
Sprijinul pe care îl voi primi din partea echipei va fi esențial în timpul cursei. Aceștia vor asigura hidratarea și hrana adecvate, tot sprijinul logistic necesar, precum și un suport moral constant, vital pentru reușita mea.˝
Pregătirea pentru o astfel de cursă este un proces complex, care implică atât antrenament mental, cât și fizic. Antrenamentul presupune sute, chiar mii de kilometri înotați. Înseamnă disciplină riguroasă și sacrificii considerabile. Trebuie să fii dispus să pui anumite aspecte ale vieții pe plan secund, să prioritizezi antrenamentele și recuperarea.
˝Pregătirea implică și o doză de egoism, necesar pentru a-ți atinge obiectivul. Trebuie să fii concentrat pe scopul tău și să accepți că uneori trebuie să renunți la timpul petrecut cu familia și prietenii sau la alte activități. Este un echilibru delicat între pasiune și responsabilitate, între ambiție și sacrificiu˝˝povestește Mihai.
Pe lângă antrenamentul fizic, pregățirea mentală este esențială. Trebuie să-ți menții motivația, să-ți gestionezi emoțiile și să-ți cultivi o atitudine pozitivă, indiferent de dificultățile întâmpinate. Această călătorie te transformă nu doar ca sportiv, ci și ca om, oferindu-ți lecțîi valoroase despre reziliență, determinare și capacitatea de a depăși limitele.
˝În această cursă imensă cea mai mare provocare pentru Mihai este să își mențînă pe tot parcusul mintea cât mai clară și mai lucidă˝, punctează antrenoarea lui Mihai pentru această cursă, Gerda-Maria Dumitru. ˝Cel mai important este să treacă cu bine peste a două noapte de înot și peste borna de 110 km înotați. Din punct de vedere psihologic, acesta cel mai important moment. După aceea, o să înceapă să simtă cum are cursa deja în mâinile sale˝ continuă ea.
În cele din urmă, pregătirea pentru o astfel de cursă este o experiență care te îmbogățește pe toate planurile. Este despre descoperirea de sine și despre puterea de a continua, chiar și atunci când totul pare imposibil.
Pregătirile pentru cursele de anduranță, și nu numai, sunt ca un puzzle. Pe parcursul antrenamentelor se lucrează individual la fiecare aspect până la cel mai mic detaliu, pentru ca în momentul competiției toate acestea să se îmbine într-o sinergie perfectă. Nu merge una fără cealaltă și fiecare are rolul propriu.
Dacă antrenamentul fizic ține de timp în apă și distanțe înotate, spiritul nu poate fi antrenat, spune Gerda-Maria Dumitru. ˝E un înger păzitor. În momentele de cumpănă îți este cel mai bun prieten, cu el ai nelimitate dezbateri, discuții, controverse și un întreg dialog continuu de-a lungul pregătirii, pe tot parcursul competiției - și chiar și după. Iar în această călătorie factorul determinant este conlucrarea între fizic și spirit și aici este locul de unde vine forța cea mai mare spre a ajunge la linia de finish. Apoi va urma refacerea obligatorie. Efortul depus până la cursă și în cursă este foarte mare, iar astfel de înoturi sunt dure și aduc multă uzură. Va fi nevoie de câteva zile de repaos, câteva înoturi pe distanțe mici de recuperare, masaj, alimentație consistentă și mult somn. Este de luat în calcul și schimbarea fusului orar care are și el un impact mare asupra corpului˝ continuă antrenoarea.
Pregătirea și antrenamentul sunt importante, dar într-o astfel de cursă vreo 30% înseamnă neprevăzut! Neprevăzutul poate veni sub formă de condițîi meteorologice nefavorabile, probleme tehnice cu echipamentul sau obstacole fizice neașteptate, precum crampe musculare sau epuizare. Fiecare dintre aceste momente necesită o abordare rapidă și eficientă pentru a minimiza impactul asupra performanței și a continua cursa. Mihai este convins că împreună cu echipa sa le va putea face față.
˝Până acum, totul a decurs conform planului stabilit împreună cu antrenoarea mea, Gerda-Maria Dumitru.
Sunt încrezător că pe 11 august, când va avea loc înotul pe Lake Powell, voi fi în cea mai bună formă posibilă. În prezent, prioritatea mea este să mențîn nivelul de fitness obținut și să mă recuperez corespunzător, asigurându-mă că voi putea performa la capacitate maximă în ziua competiției.˝
Pregătirea pentru cursă implică un efort financiar considerabil; Mihai mulțumește tuturor sponsorilor care au fost alături de el în această aventură: Amiainternational. Arcstonebuilders, Infinityrun, Highenergy Romania Pronatura, Prosistem, Vipmed, Rdc, M&s construct, Bakeria, Innova engineering, Synotech.
De ce mai are acum nevoie Mihai pentru cursa sa? Evident, de gânduri bune! Factorul susținere morală este esențial. ˝Pentru mine, sprijinul moral principal vine de la familia mea, în special de la soția mea. Fără susținerea ei, nu cred că aș putea duce la bun sfârșit astfel de curse. Familia joacă un rol crucial în acest demers. Dacă nu ai sprijinul lor și nu simți energia lor alături de tine, nu cred că ai putea să finalizezi o astfel de provocare.˝spune Mihai.
Medeea Badea, soția lui Mihai: ˝Gândurile mele legate de cursa lui Mihai sunt pline de încredere și admirație pentru tot ceea ce face. Asta nu înseamnă că nu îmi fac griji sau nu am emoțîi...dar care ar mai fi farmecul viețîi, fără aceste provocări?! El este omul pe care nu l-am auzit niciodată spunând că nu poate să facă ceva!˝
Pentru Mihai, acest înot nu este doar o provocare fizică, ci și un tribut emoțional adus celor dragi care îl inspiră și îl susțîn la fiecare pas. ¨Acest înot este dedicat în mare măsură surorii mele, care nu mai este printre noi. Simt prezența ei în tot ceea ce fac și acest lucru îmi oferă o forță suplimentară. Este o modalitate de a-i onora memoria și de a simți că ea este alături de mine în fiecare brazdă de apă parcursă˝
Deloc în ultimul rând, în cursa această care cu siguranță va fi grea, Mihai are nevoie de energia și gândurile bune pe care i le vom dărui fiecare dintre noi.
˝Fiecare gând pozitiv și încurajare de la voi îmi alimentează spiritul și determinarea. În momentele dificile, susținerea voastră îmi dă curajul să continui. Fiecare urare și fiecare gând bun mă ajută să duc această cursă la bun sfârșit. Mulțumesc din suflet pentru tot sprijinul vostru. Împreună, putem face orice!˝
Nu uitați să dublați gândurile voastre bune de acțiunile voastre bune! Puteți trimite un sms cu textul ZILE, la 8844 și 2 euro se vor transforma în viață!
Sau puteți cumpăra o lungime de curaj, cu 31 ron. Veți fi proprietar pe viață!
Va fi o confirmare și un certificat că fiecare dintre noi poate îndrăzni să revendice o lungime de curaj, sau o brazdă de apă, cum spune Mihai, către o lume în care și cel mai greu diagnosticat copil și cea mai nevoiașă familie vor putea găsi acel răgaz în care să viseze la viitor!