(P) Ar trebui să ne îngrijoreze miopia la copii?
Și nu este neapărat un lucru rău să îmbrățișăm un diagnostic cu o atitudine pozitivă atâta timp cât ne informăm asupra celor mai avansate soluții de tratament, pentru a acționa în mod eficient.
Miopia este un viciu de vedere care se manifestă încă din copilărie. Este previzibil ca un copil cu părinți miopi să prezinte o predispoziție în dezvoltarea miopiei.
Ce este miopia?
Miopia este o afecțiune de vedere care ține de modul în care ochiul se dezvoltă, astfel încât, în loc ca globul ocular să aibă formă perfectă de sferă, ochiul miopic prezintă o formă alungită, determinând viciul de refracție care nu permite focalizarea obiectelor aflate la distanță.
Practic, din cauza formei imperfecte a globului ocular, punctul de focus se mută de la nivelul retinei, în fața ei.
Diagnosticul miopiei
Copiii cu miopie sunt ușor de observat. În momentul în care se află în colectivitate, se remarcă prin eforul constant de a distinge la distanță, obosesc mai repede și se freacă la ochi. Nu de puține ori, se confruntă cu dureri de cap cauzate de extenuare.
Odată remarcată această nevoie de a vedea mai bine, părinții trebuie să acționeze cât mai curând posibil și să meargă la un control de specialitate, pentru a gestiona cât mai eficient miopia.
Ce înseamnă gestionarea miopiei?
Pentru că miopia se accentuează în perioada de creștere a copilului, este absolut necesar de a interveni cu o soluție terapeutică pentru corectarea vederii cât și pentru a se încerca încetinirea pe cât posibil a progresiei miopiei.
Din fericire, tratamentul presupune nici mai mult, nici mai puțin decât simpla purtare a unor lentile inteligente.
MiYOSMART – soluția ideală pentru copiii cu miopie
Copilăria este etapă cea mai importantă din viața fiecăruia dintre noi, acum fiind puse bazele învățării și crearea tiparelor emoționale, ambele determinând starea de bine și împlinirea ca adult, mai târziu. De aceea, ca părinte, cea mai importantă strategie de parenting este de a oferi copilului mediul propice dezvoltării armonioase în care să își atingă potențialul.
Un viciu de vedere poate sta în calea oricărui copil, din acest punct de vedere. Provocarea de a ține pasul cu ceilalți și efortul de a vedea mai clar, frustrarea continuă de a nu reuși să distingă textele scrise pe tablă la școală îl pot afecta și din punct de vedere academic dar și emoțional.
Din acest motiv și pentru a evita complicații la nivelul vederii mai târziu, este necesară adoptarea conduitei terapeutice corecte. Soluția vine de la lentilele inteligente MiYOSMART, create de HOYA.
Grație tehnologiei D.I.M.S. (Defocus Incorporated Multiple Segments – segmente multiple încorporate de defocalizare), lentilele MiYOSMART încetinesc progresia miopiei în medie cu 60%, demonstrându-se că în 21,5% din cazuri miopia fiind oprită definitiv din evoluție. (Studiul „Defocus Incorporated Multiple Segments (DIMS) spectacle lenses slow myopia progression: a 2-year randomized clinical trial” care îi are ca autori: Lam CSY, Tang WC, Tse DY, Lee RPK, Chun RKM, Hasegawa K, Qi H, Hatanaka T, To CH. a fost realizat de-a lungul a doi ani de zile și a fost publicat în British Journal of Ophthalmology în data de 29 Mai 2019.)
Lentilele MiYOSMART reușesc astfel să țină sub control progresul miopiei și să corecteze vederea, simultan. Pe lângă aceste două beneficii importante, lentilele inteligente mai vin la pachet și cu un design intuitiv, care le permite copiilor menținerea unui stil de viață activ în aer liber, cu protecție UV.
Astfel, purtarea lentilelor dotate cu tehnologia de stopare a progresiei miopiei oferă copilului posibilitatea unei dezvoltări normale, în armonie cu mediul înconjurător și cu ceilalți copii, fără a face un efort suplimentar pentru a vedea mai clar și fără a evita practicarea activităților sportive pe care și le dorește.
Incidența miopiei atinge cote alarmante
Miopia poate fi privită ca o pandemie, însă despre care prea puțin se vorbește. Lipsa de control asupra factorilor de risc duce la perpetuarea ei, din cauza încurajării comportamentelor care pot duce la dezvoltarea ei.
Studiile arată că până în anul 2050, cinci miliarde de oameni ar putea fi afectați de miopie. Jumătate din populația globului va fi dependentă de ochelari de vedere, predispunând genetic următoarele generații la dezvoltarea același viciu de refracție. (Statistică elaborată de autorii Holden B.A., Fricke T.R., Wilson D.A., Jong M., Naidoo K.S., Sankaridurg P., Wong T.Y., Naduvilath T.J., Resniko_ S. în lucrarea “Global Prevalence of Myopia and High Myopia and Temporal Trends from 2000 through 2050”, Mai 2016).
Potrivit statisticilor, zonele cu cea mai ridicată incidență a miopiei sunt cele industrializate, așadar unde nivelul de trai și obiceiurile cotidiene sunt specifice unui nivel de trai modern, unde dispozitivele electronice sunt utilizate timp de mai multe ore pe zi, atât în scop recreațional cât și în scop academic.
Iată de ce este necesar să conștientizăm pe cât posibil necesitatea de a petrecere cât mai mult timp în aer liber, unde ochiul este expus luminii naturale a soarelui. Pentru sănătatea ochilor unui copil, sunt necesare minimum 2 ore petrecute în aer liber, zilnic.
De asemenea, în fața unui astfel de diagnostic, este deosebit de importantă luarea unor decizii informate, aliniate ultimelor studii în domeniu. Este felul nostru de a oferi noilor generații un viitor cu o vedere mai bună și o calitate a vieții superioară.
Pe lângă soluția inovatoare de corecție și control a miopiei, Hoya Lens România se implică constant în campanii de conștientizare cu privire la sănătatea ochilor prin informare adecvată, aducând în atenție specialiști și soluții de tratament și de prevenție eficiente pentru copii și pentru întreaga familie.